Poliţişti atacaţi cu bâte şi pietre de mai mulţi romi VIDEO

108

Un echipaj de poliţie a fost atacat cu bâte şi bolovani în comuna Coroieni, din judeţul Maramureş. Oamenii legii interveniseră duminică pentru aplanarea unui conflict între părinţii unui copil.

Femeia a reclamat la 112 că bărbatul i-ar fi luat copilul şi ar fi ameninţat-o. Poliţiştii sosiţi la locului incidentului au redat copilul mamei, dar au fost înjuraţi şi ameninţaţi de tată. Când au încercat să-l reţină pe bărbatul turbulent, mai mulţi localnici au atacat autospeciala poliţiei cu bâte şi pietre, după care au fugit.

Conform sindicatului Europol, în zona Târgu Lăpuş este o singură patrulă de poliţie de pe o rază de 70 kilometri. „În cartierul de rromi Ponorâta, com. Coroieni, unde legea se face cu parul în mână şi unde autorităţile locale nu au făcut nimic pentru cea mai săracă comunitate din România, aşa cum s-a mai relatat în presă.

După ce poliţiştii au intervenit şi au reuşit să redea copilul mamei, tatăl, furios, a început să adreseze injurii şi ameninţări. Iar în momentul în care colegii au vrut să îl reţină pentru a-l conduce la sediu, acesta a fost „sprijinit” de ceilalţi localnici care i-au atacat pe colegii noştri cu bolovani şi pari şi au distrus autospeciala în care se aflau poliţiştii.

sursa – adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.