Polițist local bătut de o femeie care a refuzat să poarte mască: „A fost lovit cu pumnul în faţă”

58

Un poliţist local din Galaţi a fost agresat de o femeie căreia i-a atras atenţia să poarte masca de protecţie într-o staţie de autobuz din localitate, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi. Polițistul a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Incidentul s-a petrecut pe 3 noiembrie, când patrula de poliţişti locali a sesizat că o femeie de 44 de ani se îndrepta către staţia de autobuz, într-o zonă intens circulată din municipiul Galaţi, fără a purta masca de protecţie.

„La cererea unuia dintre poliţişti să respecte normele prevăzute de starea de alertă, respectiv portul măştii, aceasta a devenit agitată, proferând injurii poliţiştilor locali, şi a refuzat să prezinte actul de identitate, vrând să plece de la faţa locului. Poliţiştii locali au încercat să o împiedice să părăsească locul fără să se legitimeze, moment în care unul dintre oamenii legii a fost lovit cu pumnul în faţă de către aceasta, cauzându-i leziuni, afecţiune ORL, pentru care care medicul legist i-a acordat zile îngrijiri medicale”, a precizat Aurelia Matei, purtătoare de cuvânt a Poliției Locale Galați, potrivit Agerpres.

Femeia a fost dusă la secția poliţie, unde a fost amendată. În plus, ea s-a ales cu un dosar de ultraj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.