Poliția din vestul țării în alertă! Minoră agresată în scara blocului

594

O copilă cu vârstă preşcolară a fost agresată sexual în scara blocului de un individ necunoscut. Incidentul s-a produs într-un cartier central al Devei. Poliţiştii sunt în alertă şi încearcă să dea de urmele agresorului.

„S-a deschis dosar penal pentru agresiune sexuală asupra unui minor, în urma unei sesizări făcute în data de 3 septembrie, în jurul orei 19:40. Sesizarea a fost făcută de către mama minorei. Poliţiştii fac cercetări în vederea identificării şi prinderii autorului, existând un cerc de suspecţi. Solicităm sprijinul cetăţenilor care au indicii sau informaţii despre persoana care ar fi putut comite fapta să le comunice Poliţiei municipiului Deva sau să sune la 112. De asemenea, facem un apel către părinţi sau aparţinători să nu lase copiii nesupravegheaţi nici pe perioade scurte de timp şi să-i instruiască să evite persoanele străine care-i abordează sub diverse pretexte. Să nu se lase ademeniţi în locuri izolate şi să sesizeze Poliţia de fiecare dată când observă persoane cu un comportament deviant”, a declarat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Surse din anturajul victimei susţin că fetiţa a avut noroc, fiindcă mama acesteia a auzit-o ţipând şi a coborât repede, fapt ce l-a făcut pe agresor să fugă din scara blocului.

Totodată, oamenii spun că în urmă cu ceva timp, în cartierul Progresul din Deva, a fost observat un individ cu un comportament neadecvat, părinţii copiilor gonindu-l în acea zonă.

sursa: mesagerulhunedorean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.