Dacă în condiţiile în care în spitale se întâmplă astfel de lucruri, ce aşteptări putem avea de acele unităţi medicale în care curăţenia, să nu mai amintim de dezinfecţie, reprezintă ceva tabu pentru cei care practică actul medical în spaţiile respective.

Un exemplu în acest sens îl reprezintă Policlinica din Reşiţa. Despre ea s-a scris de atâtea ori. Aici nu mai exte nevoie doar de curăţenie, de măturat sau dezinfecţie, ci de o deratizare a unui loc care colcăie de microbi. Ba, mai mult, lipseşte bunăvoinţa. În orice ţară civilizată, pe o astfel de locaţie s-ar pune lacătul şi s-ar interzice actul medicală. Doar în Reşiţa este posibil să se întâmple şi altfel: pereţi scorojiţi şi scrijeliţi cu însemnări de genul: „Cristi ce f…non stop”, corectat apoi de un pudic, cu geamuri sparte, cu ambalaje de carton în loc de coşuri pentru gunoaie, cu mozaic slinos, cu scaune moştenite de pe vremea comuniştilor, ba chiar şi o bancă adusă, probabil, dintr-un parc (!) uşi fără clanţe, holuri fără lumină etc. Într-un cuvânt, un spaţios neprietenos, care accentuează starea de nelinişte şi de neîncrede a bolnavului.

Un astfel de loc nu ar trebui să existe într-o comunitate clădită pe principii solide şi responsabile faţă de sănătatea semenilor. La Reşiţa, nu se întâmplă aşa ceva, pentru că intersul faţă de om al instituţiilor statului ce ar trebui să intervină în acest caz nu există. Şi când spunem aceasta, ne gândim la faptul că rar vom întâlni un politician sau chiar cadru medical care să apeleze la serviciile din această policlinică. Pentru ei s-au inventat clinicile din Timişoara, Szeged şi Cluj. Şi atunci, cu ochelarii de cal nu poţi vedea niciodată ce se află dincolo de zidurile de beton ai Policlinicii.

Sursa: Argument CS