1.1 C
Timișoara
marți 19 martie 2024

Podurile din Iosefin nu vor fi gata până luni! Timișorenii acuză lipsă de mobilizare pe șantiere

Cele două poduri istorice din cartierul Iosefin, Eroilor și Dragalina, aflate în șantier, nu vor fi deschise circulației luni, când începe școala. Asta deși timp de mai bine de un an și jumătate de când au început lucrările, excat asta promitea primarul Timișoarei.

Acum, Robu a recunoscut public că lucrările nu au cum să fie gata până în 9 septembie, dar spune că nu mai e mult de lucru. Asta în condițiile în care lucările au început în primăvara anului 2018 și ar fi trebuit să dureze maximum 10 luni.

”Eu am cerut firmelor care lucrează la poduri să se concentreze să le deschidem pe ambele până la începerea școlii. Nu s-a putut. Eroilor e în urmă față de Dragalina. La Dragalina sunt avansate lucrările, dar nu pot fi finalizate până luni. Când am aflat că școala începe în 9 septembrie, am continuat să cer firmei să se mobilizeze să putem să deschidem circulația până începe școala. Oamenii au fost receptivi, au lucrat cu seriozitate, însă nu se poate respecta termenul. Termen nu contractual, ci solicitat de mine. Dar greul a trecut și ne vom bucura de funcționalizatea pe care ele o vor aduce în plus”, a declarat primarul Timișoarei, vineri.

Edilul șef este contrazis însă timișoreni. Pe Facebook au apărut, chiar vineri, poze în care se vede că pe șantiere nu e nici țipenie de muncitor, într-o zi lucrătoare, la ora 09:30 dimineața.
”Vineri, ora 09:30. Pe șantier se lucrează din greu. Sau din părți, nu-mi dau seama.Ideea e că se lucrează. Credeți ce vă spune Nicolae Robu, nu ceea ce vedeți cu ochii voștri”, a scris, ironic un internaut.

Alte subiecte :

Citește și :