Poate că românul e frate cu codrul dar bănățeanul precis e rudă cu berea

1397

E vară și e foarte cald! Ce aș mai bea ceva răcoritor! De câte ori nu ați tânjit după un pahar cu ceva rece, fie chiar și bere. Asta așa, în ciuda puriștilor ce recomandă pentru răcorire doar apă sau ceai cald.

Banatul are o lungă tradiție a consumului de bere. Dacă ne gândim doar la fabrica de specialitate din oraș și tot ar trebui să ne dea de gândit legătura oamenilor locului cu producția de orz. Cine poate forța natura și să urmarească un Campionat European fără un pahar de bere?

Dacă călugarii belgieni și germani sunt atât de pricepuți la fabricarea berii înseamnă că trebuie să fie o legatură cu performanțele celor două naționale! Dacă până acum bere s-a consumat așa, cam haotic, iată că și aici au apărut niște cercetări bine venite și temeinic întocmite.

Un recent studiu efectuat de compania de cercetare de piață Gfk România, la solicitarea Asociației Berarii Românie aduce date interesante și cunoscute doar în parte până acum. Prima idee e că berea este o prezență constantă în viața de zi cu zi a bănățenilor, având darul de a-i aduce pe cei dragi împreună. Chiar mai mult, potrivit aceluiași studiu, aproape 70% din locuitorii Banatului cred că berea se potrivește perfect oricărei ocazii, fie că e vorba despre obișnuitele întâlniri cu familia și prietenii sau despre evenimentele festive. Totodată, 70% din ei afirmă că berea este o băutură preferată în egală măsură de bărbați și femei.

A căzut un mit. Că doamnele nu ar aprecia berea. Acum e dovedit de cercetatori că și ele știu ce e bun!

“Fabricată din ingrediente naturale, modernă și contemporană, berea se potrivește perfect stilului de viață actual al locuitorilor Banatului, reprezentând un adevărat liant social; spiritul său convivial îi aduce pe cei dragi împreună, completând perfect momentele pe care le petrecem alături de familie și prieteni”, a declarat Ciprian Dragoș Sandu, Secretar general Asociația Berarii României.

Mai mult, însușirea berii de a completa perfect gustul preparatelor culinare reiese și din prezentul studiu, peste 50% din bănățeni afirmând că berea este o băutură care se potrivește foarte bine în timpul mesei. Totodată, 45% din ei cred că berea fără alcool este o bună alternativă la băuturile non-alcoolice.

Cum a stat piața berii în anul ce a trecut se poate vedea tot din studiul celor de la Gfk. Studiul a fost efectuat în noiembrie 2015, pe un eşantion reprezentativ la nivel regional, format din bărbaţi şi femei, cu vârsta peste 18 ani. Astfel, în 2015, volumul pieţei berii din România a atins 15,8 milioane hl, în creștere cu 6,5% față de cel înregistrat anul precedent. „Contextul favorabil creat printr-o evoluție pozitivă a indicatorilor economici, și-a pus indiscutabil amprenta asupra vieții de zi cu zi a românilor, implicit asupra deciziilor lor de consum, mai mulți români alegând să savureze o bere în momentele plăcute petrecute cu cei dragi”, a declarant Ciprian Dragoș Sandu, Secretar general Asociația Berarii României.

Piața berii în 2015 se poate caracteriza prin câteva cifre. Nivelul consumului pe cap de locuitor a urcat la 80 l în 2015, de la 74 l. În 2015, importurile au scăzut cu 0,1 milioane hl față de 2014, atingând 0,35 milioane hl, astfel menținându-se la nivelul de sub 3% din piață. Iar în ceea ce privește exporturile, acestea au înregistrat o ușoară creștere, de 0,2 milioane hl față de anul anterior, atingând 0,5 milioane hl. Numărul de angajați ai companiilor producătoare de bere membre ale Asociației a rămas la un nivel aproximativ constant față de anul anterior, în 2015 atingând 3.700.

Sectorul berii, stimul pentru economia României

Producția de bere rămâne unul dintre factorii importanți în generarea creșterii economice la nivelul României, în special datorită caracterului său național: peste 97% din berea consumată în România este produsă local, iar peste 70% din materiile prime agricole folosite pentru
producerea berii provin chiar din România. Ca o consecință imediată a acestui fapt, la nivelul
întregii țări, sectorul berii generează, direct și indirect, peste 84.9003 locuri de muncă.

Începând cu anul 2008 Asociația Berarii României a devenit parte a marii familii a producătorilor de bereeuropeni, reprezentați prin organizația Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles. Membrii actuali sunt asociațiile naționale ale berarilor din statelor UE, alături de Norvegia, Elveția și Turcia. Organizaţia reprezintă interesele a peste 6.500 de producători de bere din Europa în faţa diferitelor instituţii şi organizaţii internaţionale. Mai mult, Berarii Europei reprezintă şi apără interesele a 2,3 milioane de oameni care au locuri de muncă datorită producţiei şi vânzării berii.

bere-2

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.