Peste 250 de operatori economici prezenți la seminarul privind legislația fiscală

56

În cursul zilei de 25 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, au organizat un seminar on-line de informare privind modificările legislative din domeniul fiscal cu impact asupra activităţii agenţilor economici.

Seminarul a fost susţinut de specialişti din cadrul D.G.R.F.P. Timișoara: Cristian Mocan, Director General Regional; Gheorghe Daia, Șef Administrația Județeană a Finanțelor Publice Timiș; Mihaela Vișoiu, Șef Serviciu Asistență pentru Contribuabili și Olimpia Dragomir, Șef Serviciu Registru Contribuabili Declarații Fiscale Persoane Fizice.

În deschiderea evenimentului, Președintele Executiv al CCIAT, Florica Chiriță, a spus: „Suntem la cel de-al 5-lea seminar care continuă programul de instruire și informare a mediului de afaceri în diferite domenii de activitate, organizat de CCIAT, sub egida si în baza protocolului cu Instituția Prefectului Județul Timiș. Doresc să mulțumesc domnului Prefect că este alături de noi la acest seminar, care are o audiență foarte mare, dar și firmelor participante și, totodată, să adresez mulțumiri speciale directorului general regional al Finanțelor Publice și echipei sale. Aceste seminarii vin înspre mediul de afaceri, pentru ca agenții economici să poată fi mai bine informați, astfel încât să poată preveni sancțiunile și neplăcerile”.

Prezent pentru prima dată după investire la un eveniment economic organizat de CCIA Timiș, prefectul de Timiș, Zoltan Nemeth, le-a transmis agenților economici un mesaj de susținere în actualul context pandemic. ”Știu că domeniul fiscal este unul în care permanent apar modificări și cred că este foarte important ca acestea să fie cunoscute de agenții economici. Salut inițiativa DGRFP Timișoara de a veni în spijinul antreprenorilor cu astfel de evenimente și sper să fie un seminar constructiv pentru toți participanții”, a spus Prefectul Județului Timiș.
La rândul său, Directorul Gereral al DGRFP Timișoara, Cristian Mocan, a apreciat interesul crescut al agenților economici pentru legislația din domeniul fiscal: “Având în vedere că în domeniul fiscal apar frecvent modificări, de mai bine de 10 ani de când organizăm aceste seminarii de informare acestea se bucură de un real succes de fiecare dată”.

În prima parte a seminarului, au fost prezentate modificările privind codul de procedură fiscală, partea de colectare a creanțelor fiscale, partea de modificări aferentă contului fiscal, facilitățile fiscale și eșalonările la plată. În partea a doua, au fost abordate modificările aduse la codul fiscal de mai multe OUG-uri cât și principalele modificări din domeniul impozitelor pe venit, în special cele legate de declarația unică.

Seminarul a avut un caracter dinamic, interactiv, participanții primind răspuns la toate întrebările legate de aspecte și spețe concrete ce au devenit studii de caz.
Foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ