Perspective largi de schimburi comerciale cu Hong Kong se prevăd la CCIA Timiş Foto-Video

256

În contextul economic mondial în ultimele decenii s-au ridicat câteva mari puteri industriale comerciale ce domină toată lumea chiar dacă ele sunt de fapt mici state. Dar dezvoltarea a fost de-a dreptul explozivă. State ca Singapore, Coreea de Sud sau unele teritorii precum Hong Kong ori Macao sunt fără discuţie motoarele economice ale întregului continent asiatic. Ele au devansat de mult tradiţionala producţie şi piaţă japoneză.

La acest boom se adaugă întreaga economie chineză ce nu mai are nevoie de prezentare.

Dacă o entitate comercială ce vine din Hong Kong se arată interesată de a strânge relaţiile cu Banatul este ceva deosebit de încurajator. Hong Kong Trade Development Council (HKTDC), cu sprijinul Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat pentru prima oară în Timișoara un seminar de afaceri.

Acest fapt deosebit a avut loc timp de două zile în Timişoara.

Seminarul de afaceri ce a avut loc ieri la noi în oraş a pus pentru prima dată faţă în faţă partea timişoreană cu oamenii de afaceri asiatici. A fost doar o primă tatonare a ofertelor şi a cerinţelor celor două părţi. Dar aceste semnale sunt deosebit de favorabile. Sub generoasa temă ,,Hong Kong: Your Perfect Partner in Belt and Road Business” s-a desfășurat o amplă prezentare a ofertei de posibile afaceri cu această mare putere industrială şi comercială.

Pentru început, o scurtă prezentare a Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Timiş a fost făcută de Stana Stoianov, director al departamentului economic.

Iar mai apoi, doamna Priscilla Yeung, director pentru Germania şi Europa Centrală a Consiliului de Comerţ şi Dezvoltare a Hong Kong a prezentat într-un amplu discurs oraşul cât o ţară pe care îl reprezintă. Iar când a venit vorba de oferta de domenii de servicii şi mărfuri pe care sunt interesaţi să o ofere pieţei europene, lista a fost nesfârşită. Poate că nu există domeniu în care să nu exceleze.

Orice este disponibil la comercianţii din Hong Kong şi sunt interresaţi în domenii ca: maşini şi aparate, echipamente electrice, articole textile, aparatură optică, sau material ca ipsos, azbest, ciment sau metale din cele mai felurite.

De fapt a fost o trecere în revistă a întregii economii din Hong Kong pentru firmele timișene. Au fost prezentate oportunitățile de afaceri oferite de firme din Hong Kong interesate de a colabora cu România cât și serviciile gratuite oferite de acestea. După seminar a avut loc şi o primă sesiune de lucru între posibili parteneri.

Despre HKTDC

Hong Kong Trade Development Council a fost înfiinţat în 1966 şi are birouri de reprezentare în 35 de ţări ale lumii. Fiind o asociaţie non-profit, HKTDC furnizează servicii gratuite.

Principalele servicii gratuite furnizate:

 Înregistrare gratuită şi oportunităţi de afaceri pentru firme;

 Acces la baza de date (peste 100.000 de comercianți și producători din Hong Kong) ( http://www.hktdc.com/suppliers/china-wholesale-suppliers/en );

-Cataloage electronice de produse în 21 de ramuri industriale;

-Organizarea a peste 30 de manifestări expoziționale pe an;

-Programe de sponsorizare pentru firme/organizații din România care vizitează târgurile organizate în Centrul Expoziţional Hong Kong Convention & Exhibition Centre;

-Organizare de standuri naționale ale României la târgurile din Hong Kong;

-Buletine informative despre evenimentele organizate de HKTDC;

-Informaţii și oportunităţi de afaceri din Hong Kong: www.hktdc.com .

După ziua de marţi, azi (miercuri) a avut loc un al doilea eveniment de aceeaşi însemnătate.

A fost semnat acordul de colaborare între Hong Kong Trade Development Council şi Camera de Comerţ Industrie şi Agrcultură Timiş. Domnele Priscilla Yeung şi Florica Chiriţă au reprezentat cele două părţi.

Scopul acordului de colaborare este de a stabili cadrul instituțional de cooperare, în condiții de egalitate și de beneficii reciproc avantajoase. Pentru aceasta, părțile vor acționa pentru a promova, consolida și extinde relațiile comerciale, investiționale, economice și de afaceri între firme și organizații din Hong Kong și din județul Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.