Permisul de conducere va fi mult mai greu de obținut! Se impun noi reguli!

314

Toți șoferii trebuie să știe acest lucru! Ministerul Transporturilor vrea să schimbe evaluările psihologice pentru obținerea permisului.

Totul este prevăzut într-un proiect pus în dezabatere publică pe pagina ministerului.

Oficialii susţin că nu există reglementări specifice privind stabilirea condiţiilor pe care au obligaţia să le îndeplinească furnizorii de servicii pentru a efectua evaluarea psihologică a persoanelor, în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie. Mai exact, firmele sau cabinetele individuale, medicii care acordă aceste avize vor fi reevaluaţi după alte criterii, iar şoferii examinaţi vor trece prin alte probe pentru a obţine acest aviz psihologic.

Potrivit proiectului, “obiectivele definirii acestor reglementări sunt date de necesitatea creşterii calităţii examinării psihologice a personalului din siguranţa transporturilor şi depistarea precoce a afecţiunilor psihologice incompatibile cu funcţiile pentru conducerea de autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie”.

Stabilirea condiţiilor de efectuare a evaluării psihologice a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere pentru autovehicule, tractoare agricole sau forestiere şi tramvaie, denumit în continuare permis de conducere

“Art. 1. – (1) În contextul prezentelor norme, evaluarea psihologică specifică obţinerii permisului de conducere defineşte demersul de cunoaştere, prin mijloace de investigare adecvate, realizat de către un psiholog cu drept de liberă practică în specialitatea psihologia transporturilor, denumit în continuare psiholog, cu scopul identificării factorilor psihologici specifici activităţii de conducere a autovehiculelor şi tramvaielor, relevanţi pentru obţinerea sau prelungirea permisului de conducere, inclusiv pentru intervenţiile psihologice.

(2) Consilierea psihologică specifică obţinerii permisului de conducere reprezintă intervenţia specializată, realizată de către un psiholog cu drept de liberă practică specializat în consilierea psihologică specifică siguranţei rutiere care este atestat şi în specialitatea psihologia transporturilor, cu scopul de a controla factorii psihologici critici identificaţi, relevanţi în siguranţa rutieră.

Citește continuarea pe capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.