Pentru ţăranul român, Crăciunul începe la Ignat

190

Cel care nu taie porc de Crăciun şi miel de Paşte, acela nu-i om. Așa glăsuiește o străveche zicere bănățeană, ilustrând importanţa pe care o are comportamentul ritual în viaţa socială a satului tradiţional. Sunt „comandamente” sociale ce nu se pot schimba, și asta în nici un mod. Nu poţi mânca pasăre în locul porcului sau al mielului (mai ales că există nişte tabu-uri legate de consumul cărnii altor animale decât cele consacrate, în anumite prilejuri; de pildă, de Anul Nou nu este bine, potrivit concepţiilor tradiţionale, să mănânci găină, deoarece aceasta îţi va scurma norocul pentru tot anul următor). În plus, masa trebuie să fie încărcată, în aceste zile, de praznic împărătesc, cum sunt numite cele două mari sărbători ale creştinătăţii. Obligaţia are mai multe aspecte. Pe de o parte, este vorba de un semn social. Sărbătorile sunt şi un prilej de etalare a stării materiale, un bilanţ. A nu primi colinda sau a fi zgârcit cu ea reprezintă un veritabil act de suicid social.

ignat

Pe de altă parte, sărbătorile sunt considerate a fi un timp al comunicării cu spiritele celor trecuţi în Lumea de Dincolo. În convingerea oamenilor din aceste societăţi, spiritele morţilor familiei revin cu prilejul acestor mari sărbători, iar dacă nu găsesc nimic pe masă se întorc întristaţi de unde au plecat, suferind de foame şi de sete tot restul anului. Sărbătoarea presupune, aşadar, şi o responsabilitate majoră, socială, rituală şi, finalmente, religioasă. Puţină lume mai ştie însă, astăzi (sau, chiar dacă ştie, trece cu vedrea, senin, acest lucru) faptul că praznicul de sărbătoare implică două aspecte: postul şi sărbătoarea propriu-zisă (ori, mai bine spus, praznicul respectivei sărbători). În lipsa abstinenţei alimentare, a postului, aşadar, sărbătoarea nu are valoare.

 

Pentru ţăranul român, Crăciunul începe, de fapt, la Ignat, odată cu tăierea porcului. În plus, etnologii îi semnalează prezenţa chiar şi în colinde: „Colindul cu cap de vier a suferit o substituire morfologică printr-un cap de porc. Din textul colindului reiese însă că este vorba de mistreţ, nu de porc. (…) <<Doamne, dacă mă întrebi / ţie-ţi spun cu dreptul tău: / sus la munte am trăit, / jir şi ghindă am păscut, / jos la vale-am coborât, / apă dulce am băut, / apă dulce de prundiş, / şi-am trăit în luminiş. / Mă văzu femeile, / ocolind grădinile, / toţi bărbaţii îşi strigară / cu furce şi cu topoară, / vânători cu armele, / ciobani cu cârligele. / M-ajunseră, / mă prinseră, / Mă-njunghiară, / mă tăiară, / trupu-n paie îl pârliră. / Copiii luară băşica, / femeile slănina, / gospodarii căpăţâna, / vânătorii cârnăciorii, / ciobănaşii fluieraşii.” (Romulus Vulcănescu, Mitologia română).

ignat-1În orice caz, porcul reprezintă un veritabil ,,miracol economic”: din carnea lui, afumată, preparată sub diferite forme (cârnaţi, şuncă etc.) familia se hrăneşte întreg anul şi, în plus, el reprezintă „materia primă” fundamentală din care se pregăteau bucatele, în perioada lucrărilor de primăvară, vară şi toamnă, pentru lucrători (fasole cu şonc, papricaş, mazăre cu slană, coleşă cu ouă şi cârnaţi, ouă fierte tari cu slană). De asemenea, creşterea lui este relativ facilă, în comparaţie cu celelalte animale de casă, care necesită o îngrijire specială.

Unii cercetători afirmă că sacrificiul porcului datează din vremuri imemoriale, şi are puternice implicaţii sacre. Ideea este ilustrată, de altfel, de numeroasele credinţe şi practici magice legate de sacrificarea porcului, de Crăciun: „Astfel, sacrificarea porcului se petrece în ziua de Ignat, în preajma solstiţiului de iarnă, la vremea renaşterii soarelui, a ivirii Anului, a datinilor şi gesturilor magice propiţiatoare şi omenice. După unele credinţe, omorârea porcului relevă o semnificaţie rituală şi magică: astfel, <<oamenii nu ies la coasă dacă n-au văzut la Ignat sânge de porc negru […]>>; <<E bine ca la Crăciun, când se taie porcii, să te brezezi cu sânge, că e bine de bubat>>”. (…)  Se pare că atingerea (ori simpla imagine) a sângelui acestui animal este dătătoare de forţe şi apărătoare de boli. Aceste credinţe întăresc valenţele sacrificiale ale tăierii porcului şi sugerează posibilitatea interpretării acestui eveniment ca o datină populară, cu rosturi fertilizatoare (analogă deci sacrificiilor de porci din antichitate, consacrate unor divinităţi fecunde precum Demeter, Ceres, Tellus ori Freya. (…) După opinia lui Ion Ghinoiu, tăiatul porcului are statutul unui sacrificiu ritual, ale cărui semnificaţii pot fi descifrate numai coborând în adâncul mileniilor, când acest animal era considerat ca întruchipare a spiritului grâului, a vegetaţiei în general.” (Mihai Coman, Mitologie română, I)

Gheorghe Secheşan

LĂSAȚI UN MESAJ