Pensie de peste 3.000 de euro lunar! Cine este cel mai fericit român

282

În România, povestea pensiilor este una fără sfârșit. Inechitățile sunt de-a dreptul uriașe, iar încrederea contribuabililor că la sfârșitul carierei vor beneficia de o sumă suficient de mare pentru a-și asigura traiul zilnic, tinde spre 0. Nici noua lege a pensiilor nu le va rezolva.

Cele mai mari pensii din ţară le au procurorii şi judecătorii. Aceasta se calcluează diferit faţă de un angajat normal, adică nu pe baza contribuţiilor sociale, ceea ce determină în mod cert dezechilibre şi inechităţi greu de explicat. Pensia medie a unui judecător sau procuror este de 13.134, conform datelor furnizate de Ministerul Muncii la solicitarea Capital.

Unii câştigă chiar mai mult de aproximativ 3.000 de euro lunar. De exemplu, Gheorghe Bălăşoiu este fost procuror şi fost comandat de penitenciar. El s-a pensionat în anul 2005 şi astăzi încasează LUNAR 56.800 lei brut, adică aproximativ 12.000 de euro. Din această sumă,  53.200 de lei este suportată de la bugetul de stat, adică din taxele şi impozitele plătite de orice salariat sau firmă. Dacă s-ar ţine cont de contribuţia sa la bugetul asigurărilor sociale, atunci el ar avea dreptul la  doar 3.600 lei pe lună brut. Dar legile votate de Parlament îi dau cu peste 11.000 de euro în plus.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.