17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Pedepse noi pentru evazionişti: plăteşti şi scapi de urmărirea penală

Pedepse noi pentru evazionişti! Senatorii din comisia juridică au decis ca persoanele acuzate de evaziune fiscală să scape de procesul penal dacă plătesc prejudiciul în cauză. Mai mult, ar urma să plătească în plus jumătate din prejudiciu, tocmai pentru ca urmărirea penală să se claseze, informează Agerpres. Senatorii jurişti susţin că o astfel de măsură vine pentru combaterea evaziunii fiscale.

Persoanele suspectate de evaziune fiscală ar putea să scape de instanţă. Cu o condiţie însă: aceştia să plătească prejudiciul integral, plus 50% din suma datorată. Decizia a fost luată de senatorii jurişti, prin raportul favorabil în cazul proiectului de lege privind combaterea evaziunii fiscale.

“E o renunţare la urmărire penală, o soluţie prevăzută în Cod în anumite condiţii. Poate beneficia de o asemenea procedură cu o penalitate de 50% o singură dată, tot ca o formă de descurajare şi de a-i învăţa pe oameni că anumite fapte pot să aibă anumite consecinţe deosebit de grave dacă ele sunt repetate. Interesul statului nu este de a cheltui sume cu cei care au greşit, ci de a recupera în primul rând prejudiciul, pentru a descuraja neplata taxelor”, a declarat preşedintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc, potrivit Agerpres.

De altfel, fostul ministru al Justiţiei este şi cel care a iniţiat proiectul de lege. Robert Cazanciuc a explicat că recuperarea prejudiciilor este prioritară, la fel cum este şi prevenirea faptelor de evaziune fiscală.

Raportul comisiei juridice trebuie votat şi în plenul Senatului, în calitate de primă cameră sesizată. În acest caz însă, decizională este Camera Deputaţilor.

Sursă: libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :