Pe strada Mercy a apărut o nouă atracție turistică: o minunată ”cascadă”. Foto

153

Unele instituții se plâng că nu au un sediu corespunzător unde să-și desfășoare activitatea. Altele chiar dacă au câte o clădire sau doar o parte de imobil își bat joc de avutul obștii. Ploile ce parcă nu mai contenesc de o lungă bucată de vreme scot la iveală noi și noi hibe, fie de construcție, fie doar simple neglijențe. Dar acestea sunt de-a dreptul criminale când nimeni nu vrea să ia măsuri.

În piața Sfântul Gheorghe, colț cu stada Florimund Mercy se află o clădire impozantă foarte bine concepută de arhitecți ce știau meserie și la fel de temeinic ridicată de meșteri pricepuți. Ce folos că, după decenii, cei ce ar trebui să aibă grijă de acest patrimoniu al urbei nu se ridică la nivelul celor de demult. Aici a fost cândva oficiul de pensii, iar acum o instituție cu nume pompos ce sună cam așa: „Agenția Teritorială pentru Prestări Sociale Timiș”.

Sigur că lucrătorii de acolo fac o treabă bună și serioasă pentru populație. Dar măcar cineva dacă ar arunca o privire și asupra clădirii ar avea multe de văzut.

Oare cât de complicat poate fi să se aranjeze la loc un burlan deplasat de la locul său? Toată apa ce vine șuvoaie de pe acoperișuri se scurge cu viteza și forța unei cascade, direct pe fațada clădirii. Este o adevărată atracție turistică această cascadă urbană pe pereții unei clădiri. Oricum, de multă vreme, cei curioși admiră păienjenișul de cabluri ce atârnă pe ziduri și vechile table ruginite ce țin loc de indicatoare stradale. Mai exact, cele două burlane nu sunt unul în continuarea celuilalt. Oricine ar fi responsabil de această lucrare nu ar trebui să facă nici un efort. Cu o scară se poate rezolva totul în zece minute. Chiar și cu timp de o țigară. Dar acolo unde nu există pic de simț gospodăresc se poate dărâma clădirea peste chiriași și nimeni nu va observa că aceștia se află sub mormanele de moloz.

LĂSAȚI UN MESAJ