5.1 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

Patroana unei șaormerii din Timișoara s-a sinucis din cauza controalelor repetate. Povestea ei, dezvăluită de contabil

Proprietara unei şaormerii de pe Calea Girocului din Timişoara, afacere de familie deschisă după ce a strâns ceva bani lucrând în străinătate, nu a mai suportat controalele venite din partea autorităţilor. Dezamăgită, femeia a decis să încheie socoteala cu viaţa şi s-a spânzurat, potrivit infotimisoara.ro.

Drama femeii a fost dezvăluită recent de contabilul acesteia. Patroana s-a spânzurat, povestește contabilul Anton Kovacs. Femeia, în vârstă de aproximativ 40 de ani, a fost găsită abia după două săptămâni.
“Era o femeie ca atâtea alte milioane de femei, avusese o mulţime de greutăţi în viaţă, era singură şi la fel ca alte milioane de oameni din această ţară plecase unde a lucrat pentru a câştiga nişte bani care să-i permită ca la un moment dat să ducă o viaţă mai uşoară decât avusese până atunci. După ce s-a întors, din bănuţii pe care-i câştigase în peste 20 de ani de muncă şi-a cumpărat o garsonieră, undeva prin Calea Girocului. Şi a încercat să încropească ceva din care să-şi câştige existenţa de zi cu zi, cumpărând o mică afacere, o şaormerie, aproape de casă”, povesteşte Anton Kovacs.
Contabilul a dezvăluit și cum au decurs cele trei controale care au adus-o pe patroana șaormeriei în pragul disperării. Detaliile verificărilor autoritățile, descrise în detaliu, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara | FOTO-VIDEO

Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat...

Citește și :