Pastorul celei mai mari biserici baptiste din Lugoj, internat cu COVID-19 la Timișoara

682

Ionel Tuțac, pastorul Bisericii Harul, cea mai mare biserică baptistă din Lugoj s-a infectat cu coronavirus și este internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Timișoara. Starea pastorului este bună, are doar febră și tușește.

Conform radiotimisoara.ro, Ionel Tuțac spune că primele semne ale bolii le-a avut la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a participat la o înmormântare.

„Virusul există, nu cred că ne putem îndoi de existența lui pentru că sunt atâtea sute de mii de cazuri de oameni care au murit, bineînțeles că unii au avut comorbidități. Cred că este un anumit grad de periculozitate, dar, în același timp, cred că momentul poate fi depășit dacă încercăm să fim precauți. În ceea ce ne privește pe noi, eu pot să spun că noi am încercat să respectăm regulile, le-am amintit mereu și mereu oamenilor despre riscul infectării, am păstrat distanțare, am păstrat toate regulile de igienă, dar acolo sunt comunități mari și unde oamenii se întâlnesc des există și riscul contaminării”, a spus Ionel Tuțac, pentru sursa amintită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.