”Paşii ologului” pe drumul învingătorului – Foto + Video

142

Cartea prezentată în seara de miercuri, 25 octombrie, are un titlu foarte sugestiv: ”Pașii ologului”. Vorbim practic de o realitate a vieţii, sub semnătura Lilianei Ardelean. Volumul a fost prezentat de către Cornel Ungureanu şi Adrian Dinu Rachieru.

Titlu pare să producă un şoc înainte de lecturarea cărții. Cititorul va vedea că într-adevăr, ologul face paşi, chiar dacă este lipsit de picioare. „Eroul principal este un om care există, care s-a luat la trântă cu viaţa, reuşind să învingă multe greutăţi şi vicisitudini absolut ieşite din comun, cu nişte rezultate şi nişte succese la fel de ieşite din comun” spune autoarea Liliana Ardeleanu.

Lansare carte Liliana Ardelean 14

În rezumat, un copil care pleacă din casa de copii, aproape neştiutor de carte, ajunge să termine liceul, reuşeşte apoi să termine o facultate la o universitate de prestigiu și, în fine, ajungă şi masterand. Și pentru că totul să fie și mai complicat, la 17 ani , după ce are un accident şi rămâne fără două picioare şi o mână, reuşeşte să înveţe şi să se şi întreţină, muncind în construcţii…

Cartea nu este decât un exemplu pentru toţi cei care ar putea să facă măcar pe jumătate din cât a făcut personajul acestei cărţi, Costel. Eroul nu este deloc imaginar, rodul fanteziei autoarei. Costel Pârnău, personajul principal al cărţii, este o persoană reală care a venit pentru lansarea volumului împreună cu familia: soţia Cristina şi doi băieţi, unul de 18 ani, iar celălalt de 11 ani.  „Am fost echilibrat, nu m-am hazardat, am încercat să-mi controlez starea emoţională, am cumpănit bine lucrurile apoi mi-am dat acceptul. Colaborarea noastră a luat fiinţă în urma apariţiei mele pe un post naţional de televiziune, domna Liliana mi-a scris un mesaj, mi-a spus cine este, şi dacă doresc să colaborăm, să încerce să scrie un roman despre viaţa mea, nu pentru mine, nici pentru dânsa, ci pentru a rămâne în conştiinţa celor ce au nevoie de încurajare.

Lansare carte Liliana Ardelean 3

Am avut o viaţă coplicată, complexă, chinuită, cu lipsuri până la 20 ani, iar după ce m-am căsătorit mi-am preluat viaţa în propriile mâini, am avut controlul propriu şi am reuşit să mi-o construiesc aşa cum am crezut eu de cuvinţă. Până atunci nu am putut să fac lucrul acesta pentru că părinţii s-au despărţit, ne-au abandonat la Casa de Copii, suntem 5 fraţi, de la Casa de Copii am ajuns în Timişoara printr-un concurs de împrejurări, aici am stat mai mult pe străzi, prin case părăsite, apoi a urmat accidentul, soţia întâlnindu-mă când eram în cărucior.

Am vrut să mă urc într-un tramvai, a pornit brusc de pe loc, s-a produs un şoc, o zmucitură, mâna draptă mi-a rămas prinsă între uşi care s-au închis, am fost trântit pe caldarâm, iar picioarele mi-au ricoşat sub roţi, a trecut primul rând de roţi peste picioare, apoi m-a întors invers şi a ajuns şi mâna stângă sub roţi, fiind secţionată la fel ca şi picioarele”, puţin din povestea personajului principal Costel Pârnău.

Lansare carte Liliana Ardelean 4

Cartea ”Paşii ologului”, este de fapt o odă adusă victoriei şi iubirii. „Mi se pare o carte extraordinară, fiindcă propune un model, şi încă unul exemplar, propune un om care a traversat o istorie unică. A fost o lansare cu totul deosebită, fiindcă personajul, omul a fost lângă noi împreună cu familia. Am avut şansa să cunoaştem un personaj care a traversat cu un eroism incredibil o istorie unică. Îi mulţumesc întâi lui şi pe urmă autoarei pentru această întâlnire,” a spus scriitorul şi criticul Cornel Ungureanu.

Lansare carte Liliana Ardelean 5

„Mesajul cărţii e unul tulburător , iar cartea cu siguranţă va avea un mare succes pentru marele public, o poveste de viaţă, autoarea pleacă de la un faspt real şi ne prezintă povestea unui învingător, fiindcă protagonistul cărţii Costel Pârnău, suportând un grav accident îşi foloseşte viaţa de infirm pentru a câştiga bătăliile cu toate întâmplările ei, fiind absolvent de liceu, urmează o facultate, cântând la nai (a terminat şi Şcoala Populară de Arte – n.r.). Are alături o femeie puternică şi crezând în viaţa de familie, cei doi îşi împlinesc destinul, fiind o familie împlinită, cu doi copii, iar cartea în sine va avea un mare succes„ crede scriitorul Adrian Dinu Rachieru.

În loc de concluzie, învingătorul Costel Pârnău ne destăinuie care este dorința lui cea mai mare: „această carte să ajungă acolo unde este nevoie de ea, în mintea şi în inima celor care se simt descurajaţi, sau se află la o răscruce a vieţii!”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ