Pacienţi cu vârste între 4 şi 97 de ani, operaţi în singura clinică de chirurgie vasculară din vestul ţării, la Timişoara. De ce ar avea nevoie

135

Clinica de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara este singura de acest gen din vestul ţării. Acesta este motivul pentru care, anual, medicii chirurgi salvează de la amputare picioarele sau mâinile a peste 2.000 de pacienţi, o bună parte din bolnavi fiind supuşi unei intervenţii chirurgicale la Timişoara.

Secţia a luat naştere în urmă cu zece ani, astfel că este cea mai nouă clinică din Spitalul Judeţean Timişoara. Medicul Mihai Ionac, şeful Secţiei de Chirurgie Vasculară, a declarat că aici sunt trataţi pacienţi de toate vârstele. „Cel mai tânăr pacient care a fost operat în clinica noastră a avut patru ani. În general, copiii au probleme vasculare sau de chirurgie reconstructivă. Cel mai vârstnic pacient a avut 97 de ani, cu un anevrism de aortă abdominală”, a explicat Mihai Ionac.

Clinica de Chirurgie Vasculară de la „Judeţean” are nouă saloane proaspăt renovate, în care se află 27 de paturi. Pentru că numărul pacienţilor care trec pragul secţiei este tot mai mare de la an la an, ar mai fi nevoie de încă cinci paturi. În acest sens, o solicitare a fost trimisă Ministerului Sănătăţii, pentru aprobarea lor.

În cadrul Secției de Chirurgie Vasculară activează în prezent 19 medici, nouă asistente şi cinci infirmiere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.