Pachet suspect, detonat într-un oraș din vestul țării! (FOTO)

68

Un pachet suspect a fost detonat, miercuri seară, în Parcul 1 Decembrie din Oradea. Este vorba despre o geantă sport, de culoare neagră, descoperită de jandarmi la aproximativ la 5-6 metri de Statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie. Aceştia au sesizat Poliţia, care, la rându-i a anunţat Serviciul Român de Informaţii.

Platoul din jurul statuii a fost evacuat, iar geanta suspectă a fost verificată de specialiştii grupei pirotehnice din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale a IPJ Bihor.

Întâi, specialiștii au făcut un control vizual, apoi de mişcare, iar în final geanta a fost detonată în condiţii controlate. Bubuitura a făcut să răsune tot parcul.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu, a declarat pentru BIHOREANUL că „geanta nu a prezentat pericol din punct de vedere pirotehnic”. Altfel spus, nu conţinea niciun material exploziv. Totuşi, poliţiştii au fost nevoiţi să o detoneze, pentru că așa prevede procedura în asemenea cazuri.

În situaţia în care pachetul ar fi fost unul periculos, acesta ar fi fost ridicat şi transportat în condiţii speciale, într-o zonă sigură.

Sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ