(P) Vreau Timişoara sănătoasă! Interviu cu Florin Bîrsăşteanu, candidat PSD la Primăria Timişoara

335

Domnule Florin Bîrsăşteanu aţi tot vorbit de „Timişoara sănătoasă”, ce se ascunde în spatele acestui slogan?

Timişoara sănătoasă este un concept destul de generos care cuprinde o seamnă de aspecte prioritare legate de viaţa noastră. Desigur se referă la spitale şi policlinici, la dotări şi condiţii de tratament, la modul în care sunt gestionate fondurile de investiţii în domeniu, dar şi la alte aspecte importante : curăţenie, poluare, infrastructura pentru sport, facilităţile pentru timp liber. Toate sunt importante. Până şi modul în care se desfăşoară traficul în oraş are legătură cu sănătatea, dacă ne gândim că orice motiv de nemulţumire sau frustrare înseamnă stres, adică inamicul public numărul unu, boala care afectează în prezent una din trei persoane la nivel mondial. Tocmai pentru că sunt medic am posibilitatea să văd sănătatea dincolo de sensul clasic al cuvântului. Ştiu care sunt problemele sistemului şi am soluţii. În plus, pot să vin cu un program complet de măsuri care să ajute populaţia să ducă o viaţă sănătoasă.

Cu ce aţi începe, care ar fi primele decizii pe care le-aţi lua ca primar?

Ordine şi curăţenie. Apoi te apuci de restul. Spitalele publice trebuie să fie la fel cu cele private la capitolele ordine şi curăţenie. E nevoie apoi de manageri eficienţi care să ştie exact care sunt problemele în unitatea lor şi care să muncească, pentru că numai prin muncă şi preocupare poţi să reuşeşti. Administraţia trebuie să ia decizii în cunoştinţă de cauză, să aibă o imagine clară a ceea ce trebuie rezolvat. Apoi trebuie să gestionezi corect costurile. Lucrările trebuie să fie de calitate şi corecte ca preţ iar aparatura trebuie achiziţionată pe criterii de performanţă dar şi de oportunitate. Dacă rezolvi chestiunile organizatorice şi stabileşti criteriile de evaluare, de achiziţii şi de execuţie, poţi să treci la realizarea de proiecte.

Fiind singurul medic candidat la Primăria Timişoara, care este programul electoral pentru sănătate al lui Florin Bîrsăşteanu?

Programul meu este de fapt programul PSD. Am susţinerea colegilor candidaţi la Consiliul Local şi a colegilor candidaţi la Consiliul Judeţean, începând cu Sorin Grindeanu. Ne propunem să colaborăm şi să facem proiecte comune în beneficiul sănătăţii timişorenilor şi timişenilor.

Primul şi cel mai important punct este transparenţa totală în cheltuirea fondurilor destinate spitalelor. Apoi avem un set de proiecte care se referă la unităţile care ţin de municipalitate.

I. Dezvoltarea, modernizarea şi dotarea spitalelor aflate în subordinea Primăriei Timişoara ca unitate administrativ teritorială.

1. Spitalul Clinic Municipal de Urgenţa Timişoara :
a. Modernizarea şi dotarea Clinicii de Balneofizioterapie
b. Rezolvarea problemelor de spaţiu raportat la clădirile aflate în chirie : Clinica de Cardiologie, clădirea Maternităţii Odobescu
c. Reabilitarea Blocurilor Operatorii, a Sălilor de Naşteri şi realizarea unei secţii noi de neonatologie
d. Modernizarea clinicilor şi saloanelor spitalului
e. Realizarea unui nou corp de clădire în perimetrul Clinicilor Noi cu extinderea clinicilor cu profil de urgenţă
f. Asigurarea unui corp nou de clădire care să permită activitatea reunită a clinicilor de profil oncologic, până la finalizarea Institutului Oncologic Timiş
g. Realizarea buncărului destinat montării aparaturii de radioterapie, condiţie esenţială în programul de dotare a spitalului de către Ministerul Sănătăţii
h. Dotarea cu aparatură medicală performantă
i. Susţinerea proiectelor europene depuse de spital şi accesarea de noi fonduri europene

2. Spitalul Clinic de Copii „Louis Ţurcanu”:
a. Deblocarea santierului, cu reluarea lucrărilor şi finalizarea noului corp de clădire
b. Dotarea cu aparatură performantă, inclusiv cu achiziţionarea şi montarea unui aparat de rezonanţă magnetică nucleară
c. Modernizarea saloanelor
d. Susţinerea programului de transplant medular
e. Susţinerea proiectelor europene şi accesarea de noi fonduri

3. Spitalul Clinic de Boli Infecţioase:
a. Construcţia unui corp nou de clădire cu extindere, reabilitare şi modernizare
b. Modernizare saloane
c. Dotarea cu aparatură performantă, inclusiv achiziţia şi montarea unui computer tomograf
d. Accesarea de fonduri europene

II. Alocarea unor fonduri corespunzătoare din bugetul Primăriei Timişoara pentru funcţionarea, dotarea, extinderea şi modernizarea spitalelor

III. Transparenţă totală în cheltuirea fondurilor destinate spitalelor

IV. Susţinerea demersurilor de realizare a Institutului Oncologic şi a unei noi Maternităţi, cu finanţare de la bugetul de stat

V. Implicarea comunităţii civice a Timişoarei în susţinerea spitalelor oraşului

VI. Susţinerea unui program prin care să fie atraşi şi motivaţi medicii tineri să rămână în Timişoara şi să profeseze în beneficiul timişorenilor

E mult ceea ce v-aţi propus, e puţin, este realizabil?

Sunt proiecte absolut realizabile. Trebuie doar ţinut cont de ceea ce vă spuneam puţin mai devreme : să lucrezi cu manageri performanţi, să evaluezi corect costurile, să vrei să aduci schimbare în sistem şi să faci totul transparent. Apoi, în paralel cu proiectul de realibilitare, dezvoltare, modernizare a unităţilor spitaliceşti, trebuie să faci proiecte care să ajute la menţinerea stării de sănătate a oamenilor. Infrastructură pentru sport, piste de biciclete, de jogging, terenuri de sport, trebuie să găseşti soluţii pentru reducerea poluării, a noxelor, trebuie gândit un program coerent privind spaţiile verzi, plămânul verde al oraşului, sunt multe lucruri conexe care trebuie avute în vedere. Nu în ultimul rând, programe de prevenţie privind bolile de risc. Există deja Alianţa « Sănătate pentru Timişoara SanTim » care şi-a propus reducerea cu 25% a ratei mortalităţii cauzate de bolile cronice netransmisibile până în 2025. Să luptăm deci cu toate armele pentru Timişoara sănătoasă !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.