Otravă la raft în supermarketuri!

729

Peste 900 de tipuri de iaurt aflate la vânzare în magazine au fost analizate în detaliu de cercetători, iar concluzia la care au ajuns este unde de-a dreptul alarmantă. Studiu a fost efectuat în Marea Britanie și a concluzionat că acest produs, considerat sănătos, conține chiar mai mult zahăr decât cola.

Cercetarea, care a fost realizată de Universitatea Leeds a arătat faptul că iaurtul bio se numără printre sortimentele care conţin cea mai mare cantitate de zahăr la 100 de grame, mai mare chiar decât cea regăsită în cola, relatează BBC. La polul opus se situează iaurtul natural şi cel grecesc care ar avea un conţinut mai mic de zahăr printre ingrediente.

Studiul a fost publicat în jurnalul medical BMJ Open în contextul în care guvernanţii britanici îi încurajează pe producătorii de lactate să diminueze cantitatea de zahăr consumată de populaţie. Iarturile au fost identificate printre tipurile de produse de la care autorităţile sanitare britanice vor să înregistreze progrese în acest sens. Cercetarea a fost realizată la scurt timp de la lansarea programului naţional de reducere a consumului de zahăr, conform libertatea.ro.

Deloc surprinzător, iaurtul desert conţine cel mai mult zahăr, în medie 16,4 grame la 100 de grame. În această categorie au fost incluse anumite produce care nu conţin iaurt, precum cremele de ciocolată şi caramelul.

Pe a doua poziţie în topul iaurturilor care conţin zahăr se află iaurtul organic, cu 13,1 grame de zahăr la 100 de grame.

Autorităţile britanice îşi propun ca până în 2020 consumul de zahăr să scadă cu 20 la sută. Deja au fost făcuţi primii paşi în acest sens, susţin nutrioniştii britanici.

sursa: capital.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.