4.1 C
Timișoara
luni 2 decembrie 2024

Ordine și siguranță publică la meciul dintre AFC UTA Arad – CS Universitatea Craiova

Jandarmii Grupării Mobile Timişoara asigură măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor cu ocazia derulării partidei de fotbal din cadrul SuperLigii României, dintre echipele AFC UTA Arad – CS Universitatea Craiova, ce are loc astăzi, 25.11 a.c. pe Arena “ Francisc von Neuman”, din municipiul Arad.

Având în vedere că meciul va începe la ora 20.30, accesul spectatorilor în incinta arenei se va face începând cu ora 18.30, pe baza biletelor și a abonamentelor puse la dispoziție de organizator.
Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru deplasarea în condiţii de siguranţă a suporterilor la și de la stadion, precum şi pe timpul desfășurării meciului de fotbal, aflându-se în imediata apropiere a arenei sportive, pentru ca evenimentul sportiv să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță publică.

Pentru a evita aglomerația în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, se recomandă participanților să evite deplasarea în grupuri mari și să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porților de acces.
Intrarea în stadion, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează de către reprezentanţi ai unei societăţi specializate de protecţie şi pază. Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările și completările ulterioare, anterior permiterii accesului în incinta arenei sportive, participanţii la acest eveniment vor fi supuşi unui control corporal preventiv, efectuat de către firma de securitate contractată de organizator, cu scopul evitării introducerii pe stadion a unor materiale sau obiecte ce pot pune în pericol siguranţa spectatorilor.

Spectatorii nu au voie să introducă în stadion obiecte care pot să pună în pericol securitatea participanţilor la competiţia sportivă, substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte confecţionate pentru tăiere, împungere sau lovire. Totodată, vă informăm că legislaţia în vigoare interzice persoanelor fizice să deţină, să folosească sau să efectueze orice operaţiuni cu materiale pirotehnice.
Vă reamintim că afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă, este interzisă. Recomandăm suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice și să solicite sprijinul forțelor de ordine prezente, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unei fapte de natură antisocială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Relația dintre corp, mediu urban, patrimoniu și arta contemporană, într-o nouă conferință internațională găzduită de UVT

Conferința Internațională intitulată „Urban Body – Human Body. Bridging Heritage and Contemporary Art”, organizată de CICASP (Curatorial Research, Art History and Criticism, Heritage Studies),...

Primele spectacole FEST – FDR așteaptă publicul timișorean iubitor de teatru

Ne mai despart doar două zile de primul spectacol al FEST-FDR 2024, așteptata reîntâlnire cu Pippo Delbono și cu universul său fascinant, coeziv în...

Citește și :