OMS: Tulpina Delta a SARS-CoV-2, cea mai virulentă de până acum

55

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atras atenția, luni, că tulpina Delta a SARS-CoV-2 este cea mai virulentă de până acum a coronavirusului SARS-CoV-2.

Potrivit forului, mutația va ”ataca” persoanele cele mai vulnerabile, mai ales în locurile cu rate scăzute de vaccinare.

Identificată prima oară în India, varianta Delta are potenţialul ”să fie mai letală” deoarece se transmite mai rapid între persoane şi, în cele din urmă, îi afectează pe acei indivizi vulnerabili care se vor îmbolnăvi grav, vor avea nevoie de spitalizare, a declarat dr. Mike Ryan, director general al programului de urgenţe al OMS.

Potrivit Organizației, Delta devine varianta dominantă a bolii la nivel mondial, înlocuind treptat Alfa, varianta extrem de contagioasă care a străbătut Europa şi mai târziu SUA la începutul acestui an.

Studiile sugerează că Delta, răspândită în peste 90 de ţări până la acest moment, este cu aproximativ 60% mai transmisibilă decât Alfa, care era mai contagioasă decât tulpina iniţială de SARS-CoV-2, apărută în Wuhan, China, la sfârşitul anului 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.