Om în flăcări, pe o șosea din vestul țării. Cinci elevi i-au sărit în ajutor

2330

În timp ce se deplasau către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara în vederea executării stagiului de practică, 5 elevi ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni au sesizat în dimineaţa acestei zile, în jurul orei 07.00, un bărbat în flăcări care alerga pe marginea drumului din localitatea Batiz.

Elevii au oprit maşina pentru a sări în ajutorul bărbatului. Doi dintre ei au dus bărbatul la răul din apropiere pentru a stinge flăcările care l-au cuprins, iar ceilalţi trei au folosit extinctorul din maşină pentru a stinge incendiul din bucătaria casei.

Numitul V.S. le-a spus elevilor că voia să aprindă focul în sobă folosind benzină. Acesta nu a observat faptul că şi-a dat cu combustibil şi pe haine, iar în momentul când a aprins chibritul a fost cuprins de flăcări.

Aceştia au sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi au asistat bărbatul până la sosirea ambulanţei şi a pompierilor, deoarece acesta prezenta răni şi arsuri.

Inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Hunedoara a adresat felicitări celor 5 elevi pentru faptul că au devenit eroii bărbatului, demonstrându-şi calităţile de jandarmi.

sursă: hunedoaralibera.ro

LĂSAȚI UN MESAJ