7.2 C
Timișoara
sâmbătă 27 aprilie 2024

O universitate importantă trece în online din cauza costurilor ridicate cu încălzirea

Decizia ca studenții din Craiova să intre în online a fost luată în unanimitate de Senatul Universităţii, la propunerea facultăţilor, pentru perioada 28 noiembrie 2022 – 19 martie 2023.

Profesorii au confirmat la cursuri că hotărârea s-a luat pentru a se evita facturile mari la energie electrică în perioada de iarnă.

„Noi am hotărât în unanimitate împreună cu facultăţile să ne situăm în acest procent de on-line de 25% pe semestrul I şi, respectiv, pe semestrul II. În primul rând pentru că ARACIS ne-a permis acest lucru şi, doi, pentru că avem şi capitolul ciclul de studii master la care într-adevăr sistemul de predare on-line a avut anumite facilităţi, dar în aceşti doi ani de pandemie s-a depus o muncă considerabilă din partea corpului academic şi din partea studenţilor. S-au elaborat materiale care au permis desfăşurarea în condiţii optime a sistemului de predare on-line, avem platforme, avem echipamente, avem logistica necesară ca să performăm acest sistem de învăţământ on-line şi din punctul meu de vedere este păcat să aruncăm la coş tot ce s-a făcut, mai ales că predarea on-line pe anumite categorii înseamnă totuşi un învăţământ modern”, a declarat Nicolae Dumitru, prorectorul Universităţii din Craiova pentru Programe de studii şi asigurarea calităţii.

Cei mai mulți dintre studenți au spus că modul de predare/învăţare în format mixt, ceea ce înseamnă combinarea sistemului on-line cu sistemul faţă în faţă pentru toate activităţile, este o idee bună.

„Și noi, studenții, facem economie dacă nu mai mergem la facultate. Scăpăm de multe cheltuieli. Sunt specializări unde cursurile online se pot desfăşura foarte bine. Ori că eşti în sala de curs, ori că eşti în fața laptopului, explicațiile sunt aceleaşi. În pandemie, totul a funcționat foarte bine şi, credeți-mă, chiar s-a făcut carte”, a declarat Eduard, student în anul III la Facultatea de Agronomie.

„Noi avem multe cursuri pe care le putem face fără probleme online, dar şi cursuri unde ar trebui să fim față în față cu profesorul pentru a înțelege mai bine. Depinde de situație. Ideea de predare/învățare în format mixt mi se pare foarte bună”, a spus şi Maria-Ionela, studentă în Anul II la Departamentul de Artă al Universității din Craiova.

„Sunt foarte mulți care spun că nu facem carte în online. Nu e adevărat. Personal, cred că am fost mult mai ok în online decât în perioada în care am fost nevoit să vin la facultate. Nu mai sunt vremurile care au fost. Cei mai mulți dintre noi au job-uri pentru că altfel nu am putea supraviețui, părinții nu mai au bani să ne țină în facultate aşa că prin sistemul online avem şansa de a nu mai pierde multe ore cu venitul/plecatul de la şcoală. Timpul este extrem de prețios pentru noi. În plus, foarte multe universități din străinătate au adoptat această metodă nu au întrerupt deloc această metodă”, a declarat Ciprian, student în Anul II la Facultatea de Litere.

Sursa: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele Camerei Deputaților, Alfred Simonis, și-a depus candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL | FOTO-VIDEO

Președintele Camerei Deputaților și șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, și-a depus, vineri, candidatura la președinția Consiliului Județean Timiș din partea Alianței PSD-PNL la...

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara | FOTO-VIDEO

Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat...

Citește și :