O umbră în „reminiscenţa umbrelor”

59

Cea de-a 19-a carte a scriitorului şi jurnalistului Stejărel Ionescu, întitulată „reminiscenţa umbrelor”, a văzut lumina tiparului în acest an, la Editura Măiastra din Târgu Jiu. Per totalul cărţilor cu poezii de diferite facturi scriitorul întruneşte un număr de 26 de volume apărute, cu antologiile colective la care a luat parte.

„reminiscenţa umbrelor”, despre care vorbim acum, este o carte de suflet în care întâlnim trecerile în timp ale autorului, pragurile de care s-a lovit în viaţă, atât el cât şi personajele cărţii (mama, tata, femeia iubită sau neiubită, păsările cerului, apele întâlnite în cale), dar şi personajele imaginare ale autorului, umbrele vieţii şi ale morţii.

La începutul cărţii are loc întâlnirea cu Zamolxe, urmează durerile trupului, trecerea la iertare prin mântuire, pe urmă părinţii, dar şi cei întâlniţi în drumul vieţii şi o lume a amintirilor trăite sau auzite din poveştile altora.

Autorul ne îndeamnă, spre sfârşitul cărţii, să nu uităm căsuţa părintească, şi nici satul natal în care ne-am născut, şi măcar, din când în când, să ne întoarcem şi să ne amintim de copilăria noastră.

Vă spuneam la început că este o carte de suflet, da e o carte de suflet pentru suflet, pentru sufletul nostru destul de trist uneori.

Lansarea cărţii va avea loc miercuri, 7 noiembrie, la orele 17,00, într-un spectacol de muzică şi poezie, ce se va desfăşura la Galeria de Artă „Pro Armia”, Piaţa Libertăţii, Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.