O școală din Timișoara va fi modernizată din temelii. Peste 4 milioane de euro vor fi investiți în clădirile acesteia

275

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru modernizarea Școlii Generale nr. 30. Municipalitatea caută atât proiectant, cât și constructor.

Proiectul include modernizarea teraselor circulabile la cele trei corpuri de clădire existente, lucrări de montare termosistem la fațade, dar și construirea a două noi corpuri de clădire.

Va fi realizată și o sală multifuncțională, dar și 16 noi săli de clasă. De asemenea, vor fi refăcute de spațiile verzi și vor fi amenajate altele.

Lucrările ar urma să fie finalizate în 2023, valoarea contractului fiind estimată la 18 milioane 700 de mii de lei, cea mai mare parte bani europeni, nerambursabili.

Contractul de finanțare, pe Programul Operațional Regional, a fost semnat în luna octombrie a anului trecut.

Sursa: www.radiotimisoara.ro

 

LĂSAȚI UN MESAJ