13 C
Timișoara
joi 25 aprilie 2024

O porțiune dintr-un drum din vestul țării, s-a rupt din nou, din cauza ploii torențiale

Miercuri după-amiaza, o nouă ploaie torenţială din Munţii Orăştiei a dus, din nou, la o creştere a debitului pârâului Grădişte şi la noi probleme pe drumul de acces spre Sarmizegetusa Regia.

Drumul a fost „rupt” pur şi simplu pe o porţiune de aproximativ 35 de metri, într-o zonă aflată la 7 kilometri mai în jos de cea în care s-au produs masive alunecări de teren săptămâna trecută. Într-o altă porţiune, tot miercuri după-amiază, gabioanele au cedat.

Deocamdată se poate trece prin acele zone, dar numai cu autoturisme”, spune purtătorul de cuvânt al CJ Hunedoara, Melania Iscru, care reaminteşte însă că situl istoric Sarmizegetusa Regia este în continuare închis pentru turişti, operaţiunile începute în urma dezastrului de săptămâna trecută nefiind finalizate sută la sută. „Se lucrează atât în zona din amonte, cât şi în zona mai nou afectată a drumului. Pe parcursul zilei de mâine, cel mai probabil, se va şti ce alte măsuri se impun”, adaugă Melania Iscru.

Ultimii 19 kilometri ai drumului spre Sarmizegetusa Regia au fost modernizaţi „pe repede-nainte” în toamna anului 2015. Consiliul Judeţean întârziase foarte mult procedurile birocratice pentru accesarea banilor europeni disponibili pentru proiect aşa că s-a trezit în postura în care, dacă nu ar fi dat drumul lucrărilor, ar fi rămas fără ei (fiind vorba de fonduri din precedenta sesiune de finanţare europeană). Şi-aşa obiectivul în sine a „pierdut” mai bine de 20 de milioane de lei. Iniţial s-a estimat că lucrarea costă 42 de milioane, dar licitaţia pentru execuţie a fost câştigată de o firmă care s-a angajat că modernizează drumul cu doar 18 milioane (aproximativ).

Sursă: glasul-hd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Instruirea continuă a asistenții personali de la Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara

Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara a organizat miercuri, 24 aprilie, o sesiune de instruire profesională a asistenților personali ai persoanelor cu handicap,...

Citește și :