O nouă creșă în Ciarda Roșie, în 2023

45

În Ciarda Roșie va fi ridică o nouă creșă. Cntractul a fost semnat și, potrivit Primăriei Timișoara, lucrările trebuie finalizate în 16 luni, adică până în februarie 2023. Viitorul spațiu de învățământ va avea numai 38 de locuri și va fi construit pe 1.500 de metri pătrați.

„Ne-am angajat la începutul acestui an că vom începe să construim mai multe creșe în oraș, știut fiind faptul că Timișoara duce o lipsă acută de locuri în sistemul preșcolar. Vom începe acum execuția celei de-a doua creșe, după ce, timp de 30 de ani, nu a fost construită niciuna nouă în oraș. De asemenea, prin Ministerul Dezvoltării, pe terenuri puse la dispoziție de Primăria Timișoara, vom construi alte două noi creșe în oraș. Dezvoltăm astfel infrastructura preșcolară pentru a face față așteptărilor timișorenilor, care cresc de la an la an și, în același timp, pentru a le da copiilor cel mai bun start educațional în viață”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Parterul clădirii va adăposti două zone destinate grupelor mari (grupa de vârstă 1 – 3 ani), o zonă destinată grupei mici (grupa de vârstă 3 luni – 1 an), spaţiu de primire a copiilor, spaţiu pentru depozitare cărucioare şi biciclete, un cabinet medical cu izolator, un loc pentru servirea mâncării şi un spaţiu multifuncţional.

La primul etaj al clădirii va funcționa bucătăria și vor fi spații de depozitare, iar al doilea etaj va avea o sală multifuncţională pentru şedinţe și birouri administrative, precum și o spălătorie. Se vor amenaja 9 locuri de parcare, un parc și loc de joacă. Valoarea contractului de execuție este de 5,4 milioane de lei, fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.