O minoră s-a aruncat de la etaj după o petrecere cu droguri, la Timișoara. Organizatorul chefurilor private, arestat

1983

Procurorii DIICOT au reținut un bărbat acuzat de trafic de droguri. Acesta obișnuia să țină petreceri private unde oferea spre consum droguri de mare risc, în special ecstasy. La chefuri participau și minore care primeau și ele doza de „petrecere”.

Una dintre petreceri s-a terminat tragic, însă. Una dintre fete, aflată sub influența drogurilor s-a aruncat de la etaj. Alexandru Matusciac a fost reținut de DIICOT după o percheziție și, miercuri, a fost arestat pentru 30 de zile.

Iată rechizitoriul procurorilor: „Inculpatul Matusciac Alexandru a desfăşurat activități de trafic de droguri de mare risc (cocaină, amfetamină, ecstasy), pe care le-a distribuit către un cerc de consumatori apropiați. De asemenea, în urma cercetărilor efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul obișnuia să organizeze petreceri private, la care erau invitate și persoane minore, cărora le oferea spre consum droguri de mare risc.

În acest context, în data de 21.09.2018, în jurul orei 8,00, două minore, eleve ale unei unităţi de învăţământ de pe raza municipiului Timişoara, au decis să nu frecventeze cursurile din ziua respectivă și s-au deplasat la locuința unei colege unde se afla și inculpatul Matusciac Alexandru. În locaţia respectivă, cele două minore au consumat droguri de mare risc, care le-au fost puse la dispoziție de către inculpatul Matusciac Alexandru, persoanele prezente prizând cocaină şi amfetamină timp de mai multe ore.

În jurul orei 14,00, pe fondul consumului de droguri, una dintre minore s-a deplasat în baia apartamentului, situată la etajul al doilea al imobilului, de unde s-a aruncat în gol. În urma impactului, minora s-a accidentat foarte grav, suferind multiple fracturi la nivelul coloanei vertebrale, a membrelor și a feței. Ulterior, minora a reușit să se deplaseze aproximativ 25 m de locul impactului, în încercarea de a ajunge spre o ieșire, apelând numărul unic pentru apeluri de urgență, unde a anunțat evenimentul. Din cauza stării de confuzie în care se afla, ca urmare a consumului de droguri, minora nu a putut însă să dea detalii exacte legate de locul unde se afla, fiind depistată un echipaj al poliției și al serviciului de ambulanță după circa o oră de căutări.

Cu ocazia efectuării percheziției domiciliare efectuate pe raza municipiului Timişoara, la locuința inculpatului, au fost găsite şi ridicate un număr de 83 comprimate ecstasy. Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, în cursul anului 2017, DEA, Europol și poliția olandeză au destructurat o reţea de tip Cryptomarket găzduită de către platforma Darknet – Alphabey. În urma analizării datelor referitoare la persoanele care au comandat droguri, pe respectivul site au fost identificate mai multe persoane care au comandat fentanyl, utilizând platforma menționată, printre care și inculpatul Matusciac Alexandru.

Cu ocazia verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că, prin intermediul unei firme de curierat, inculpatul Matusciac Alexandru a primit în perioada iunie-august 2017 un număr de 7 colete, existând suspiciunea că acestea conțineau fentanyl.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.