O mama cu doi copii, victime ale unui nou accident rutier!

746

Drumul Arad-Șiria, devenit deja o emblemă a neputinței autorităților prin starea deplorabilă în care se află, a făcut noi victime. Astfel, un autoturism marca Peugeot, la volanul căruia se afla o femeie, iar pe bancheta din spate doi copii minori, a ajuns într-un șanț de pe marginea tronsonului dintre Arad și Horia.

Din primele informații se pare că femeia a intrat în depășirea unui alt autoturism chiar în momentul în care acesta se pregătea să vireze la stânga. Aceasta s-a speriat și a tras de volan, autoturismul părăsind partea carosabilă și ajungând în șanțul de pe marginea drumului.

La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Arad, SMURD și Poliție. Deși se pare că atât femeia, cât și cei doi copii, au scăpat fără răni grave, medicii i-au transportat la Spital pentru a se asigura că aceștia se află în afara oricărui pericol.

Polițiștii fac cercetări cu privire la modul în care s-a produs acest accident de circulație.

Foto: arhiva

Sursa: Special Arad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.