O fetiță de nici 12 ani, luată cu elicopterul SMURD din curtea școlii, după ce un coleg a lăsat-o inconștientă. Unde erau profesorii

225
sursa foto - timponline.ro

O fetiță de nici 12 ani din Sângeorz-Băi a fost victima unui coleg mai mare de școală și în urma incidentului petrecut la Școala Gimnazială Artemiu Publiu Alexi a fost nevoie de intervenția unui elicopter SMURD pentru a o salva pe elevă, scrie Timp Online.

Fata a fost lovită de coleg miercuri, în jurul orei 16.25, în timp ce copila era la cursurile de după-amiază, iar profesorii petreceau în cancelarie, după cum informează Observator News. Cătălina Mureaşan, directoarea școlii, a declarat pentru sursa citată: „Noi, astăzi, am avut un grad unu și un grad doi. Eram în direcțiune, îl felicitam pe colegul nostru”.

Și în timp ce profesorii sărbătoreau reuşitele celor doi colegi, în şcoala din Sângeorz-Băi se întâmpla un incident grav. Echipajele medicale au găsit-o inconștientă pe fată, cu un traumatism cranian grav și în episoade de convulsii repetate.

Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean, fetița a fost stabilizată, iar elicopterul SMURD, care a aterizat pe terenul de sport al școlii, a transportat-o la Târgu Mureș.

Întreaga poveste poate fi citită aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.