O femeie din Timișoara, printre victimele dezinfectanților diluați. Cum a luat cinci bacterii la Spitalul Județean Timișoara

8135

Dezinfectanții diluați din spitalele din România fac noi victime. Printre acestea se numără și Diana Gorea, o femeie în vârst de 45 de ani din Timișoara. Aceasta a murit în vara anului trecut la Spitalul Județean Timișoara, după ce s-a infectat cu cinci bacterii în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

Cazul a fost făcut public, în această dimineață, de Cătălin Tolontan pe blogul său. Diana Gorea s-a internat pentru o operație banală la Spitalul Județean Timișoara în data de 6 iulie. Și anume, o intervenție de micșorare a stomacului, o metodă modernă, ușoară, în urma căreia nu ar fi trebuit să apară complicații, efectuată de chirurgul Ciprian Duță.

Fiul femeii spune că aceasta cântărea puțin peste 70 de kilograme, însă pe foile găsite în poșeta ei, unele fiind scrise de medicul Ciprian Duță, apare că ar fi cântărit 82 de kilograme. Cu alte cuvinte, a fost încadrată la limita dintre supraponderal și obezitate grad I pentru a putea fi operată. Mai mult, fratele Dianei Gorea, Bogdan, spune că medicul Ciprian Duță i-ar fi cerut femeii 1.500 euro pentru a o opera.

Intervenția chirurgicală are loc în data de 7 iulie, dar la scurt timp au apărut și primele complicații, și anume o fistulă gastrică urmată de peritonită. Timișoreanca este operată pentru a doua oară și internată în Secția de Anestezie și Terapie Intensivă condusă, până în martie 2014, de către Dorel Săndesc, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Până la sfârșitul lunii iulie, Diana Gorea ia de pe secția ATI de la Spitalul Județean Timișoara cinci bacterii. Pe 13 august 2015, femeia se stinge din viață. Din cauza infecțiilor nosocomiale, organzele cedează pe rând.

Bogdan, fratele Dianei Gorea, făcut o plângere la Colegiul Medicilor Timiș, dar nu a primit niciun răspuns, iar apoi s-a adresat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, dar cazul a fost clasat.

Medicul chirurg Ciprian Duță, cel care a operat-o pe Diana Gorea, spune că ar fi apărut complicații în urma unor certuri avute de pacientă, urmate de o hipertensiune și că „bacteriile au contribuit la deces, însă nu putem spune că ele sunt cauza morții”.

În timp ce în spitalele din România bolnavii mor din cauza dezinfectanților diluați, un ministru, doi secretari de stat și un manager al unui mare spital aleg să se opereze și să se trateze în diferite țări din Europa, și nu numai. De exemplu, medicul timișorean Dorel Săndesc, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății, a fost diagnosticat cu cancer în prostată în noiembrie 2015, iar în ianuarie 2016 a fost operat la o clinică din Milano, apoi a făcut un tratament de imunoterapie oncologică în Japonia, adică un fel de vaccin cu propriul său sânge.

Să știți că m-am operat ca persoană particulară la Milano deși îndeplineam toate condițiile să-mi plătească statul. Dar, sincer, n-am vrut să aștept trei luni. Și vă mai spun ceva: l-am adus acum pe medicul acesta în România să opereze robotic la Timișoara. A și făcut o operație. Mi-a zis și mitropolitul Banatului: „A fost scris să scapi și să aduci tehnologia asta aici”. Iar, apropo, soția mea s-a operat în România„, a explicat Dorel Săndesc pentru tolo.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.