Seara de joi, 6 februarie, a adunat multă lume în sala mare a Casei Politehnicii, cu prilejul lansării unei cărți deosebite.
Este vorba de debutul ca romancier al publicistului Adrian Marcu, directorul și fondatorul săptămânalului ,,Banatul Azi”, care astfel își reafirmă vigoarea de scriitor cu o nouă fațetă. Exercițiul scrisului constant la gazetă a devenit o plăcută corvoadă în timp și a trebuit să facă (inevitabil ?) și pasul spre un volum amplu de peste 200 de pagini, care are toate datele unei cărți deosebite.
„Maștile timpului” sună incitant și ciudat pentru cineva care ia prima dată în mână cartea. În ciuda titlului, nu este despre teatru și măștile sale, nici o scriere filozofică despre trecerea timpului (deși ar putea avea și aceste valențe ascunse printre rânduri).
Este un volum ce aduce, la o primă răsfoire, cel mai tare a roman polițist. Dar, de fapt, este o analiză cu mijloacele anchetei jurnalistice despre societatea noastră care a evoluat în parametrii săi dați timp de patru decenii.
Faptul care a declanșat nevoia de a scrie acest roman a fost o întâmplare tragică, reală, petrecută la mijlocul anilor 80, în Timișoara. Ancheta judiciară ce a urmat este analizată și extinsă la o analiză a lumii de tranziție, de la totalitarismul ce nu părea să se încheie vreodată, la o lume nouă, dar nu neapărat și mai bună.
Cititorul poate să își pună la final multe întrebări. Dar una simplă și banală prin simplitate este aceea dacă respectiva tranziție s-a încheiat sau dacă se va finaliza vreodată pe meleagurile românești.
Analogiile cu celebrul roman 1984 se fac rapid. Tocmai în acel an are loc tragicul eveniment ce duce peste alți la o sinucidere. Apăsarea orwelliană se simte de la primele pagini. O altă întrebare ce se ițește în mintea cititorului se impune de la sine: oare cînd se va termina anul 1984?
Poetul Adrian Bodnaru, din poziția sa de redactor șef al săptămânalului „Banatul Azi”, este principalul „vinovat” de apariția acestui roman. În fiecare săptămână el a cerut cu insistență autorului câte un nou fragment din ce avea să fie, la final, un roman. Prima dată cartea a putut fi citită ca un roman foileton, în ziar, asemenea scrierilor lui Dickens, de acum un secol și jumătate în urmă.
Profesorul de literatură engleză Sorin Ciutacu a făcut o analiză amplă a cărții și subliniază că doar ideea de pornire a fost de foileton. Romanul este modern, viu, vibrant și nu are nimic dickensian în paginile sale. Este, mai degrabă, tributar narațiunii cinematografice. Acest aspect este întărit și de numeroasele referințe la filmele și actorii celebri ai anilor 60, 70 ce apar printr rânduri.
Masca, prin definiția ei, ascunde ceva, distrage atenția de la un anume adevăr și îndreaptă curiozitatea etern umană spre altceva. Este a doua față de arătat publicului, când vrem să ne protejăm de cea reală. Poate fața care trebuie tăinuită este prea fragilă pentru a fi demantelată zi de zi și de oricine. Astfel masca devine o a doua natură.
Titlul, poetic prin simplitate, ascunde, ca o mască ce se respectă, adevărata dramă umană și ancheta juridică ce a urmat în roman.
Așa cum au remarcat vorbitorii, care au pregătit lansarea cărții, toate titlurile capitolelor sună bine, incitant, chiar spectaculos, putând, fiecare, înlocui, la o adică, titlul cărții.
Criticul literar Cornel Ungureanu crede că „Măștile timpului”, apărut la prestigioasa editură Cartier, poate fi unul din romanele semnificative ale anului de proză 2025.
E un roman care își respectă titlul, fiecare capitol poate purta o mască sau poate purta un dialog despre ziua de azi… Ar mai trebui să citim povestea sau e de ajuns să citim titlul?”
Iar ca seara să nu termine brusc, ca un ,,câine fără coadă”, actorul Laurențiu Pleșa, cu vocea sa de scenă, a citit publicului unul din capitolele cărții.
A fost îndemnul ca fiecare dintre cei prezenți în sală (și nu au fost deloc puțini) să parcurgă lectura romanului acasă, în intimitate, și să deslușească noimele măștilor și a timpului ce trece și ne trece.
