17.2 C
Timișoara
luni 29 aprilie 2024

„O ce veste minunată” au adus colindătorii din tot județul (Video)

A devenit o datină, la fel ca cele strămoșești, păstrată cu mare sfințenie, ca înaite de marea sărbătoarea a Nașterii Mântuitorului zeci de formații de copii și tineri din aproape toate localitățile județului să pornească la drum. Fie vremea bună, sau mai geroasă, ori chiar ploaie în alți ani, artiștii amatori se adună cu dascălii, ori instructorii lor, și formează un mare alai pe străzile orașului.

Pentru mai mult de o oră se văd frumoase costume populare vechi, dar la fel de proaspete ca în urmă cu un secol. Altele sunt mai moderne și le stă copiilor la fel de bine ca orice haină sofisticată din marile magazine. Poate chiar mai bine, că doar sunt autentice și încărcate de iubirea mamelor, ori bunicilor ce le-au cusut. Alături în alai au mai fost capre năstrușnice, urși, membri ai fanfarelor renumite.

Cei mai impresionanți sunt dubașii bănățeni de prin zonele de deal și munte din estul județului ce bat un ritm ancestral ce înfioară pe oricine.

De întreaga logistică s-a ocupat ca de obicei Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Timiş. Și nu e deloc ușor să coordonezi câteva zeci de formații cu zeci de copii. Majoritatea au venit cu profesorii lor, sau și mai impresionant, cu preotul parohiei lor ce ţine loc și de îndrumător artistic al satului.

Primul și cel mai important popas a fost la Consiliul Județean Timiș. Holurile și sălile au devenit neîncăpătoare iar gazdele așteptau spectacolul ce întradevăr a fost impresionant.
Artiști mai profesioniști sau amatori ce abia descifrează tainele folclorului au încercat să aducă câte ceva din emoția marii vești ce anunță miraculoasa Naștere.

Dar nici gazdele nu au fost luate prin surprindere. Au pregătit pentru fiecare trupă un cadou mai mult simbolic, dar consistent, pentru a nu pleca cu „mâna goală”. Cum ziua este scurtă în mijloc de iarnă după urat au plecat mai departe și la alte case.

Momentul zilei a fost dat de președintele Călin Dobra, transformat în maestru de ceremonii, ce nu s-a lăsat până nu a aliniat funcționarii Consiliului și ai Prefecturii și i-a aranjat într-un cor ad hoc ce interpreta colinde. La început părea o glumă, dar nu au scăpat de insistențele președintelui până nu a sunat totul bine ca la un cor adevărat. Nici doamna prefect Eva Andraș nu a scăpat de postura de colindător. S-a descurcat destul de bine. Dovada este și în filmarea ce se vede mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :