Nu se mai opresc! Zeci de migranţi au încercat din nou să intre în România prin vest

325

Valul de migranţi care doreşte să ajungă în Occident şi care şi-a croit drum prin România nu pare să se oprească. Poliţiştii din vestul ţării au capturat, din nou, un grup de zeci de migranţi în timp ce încercau să treacă fraudulos graniţa în ţara noastră.

Migranţii au fost surprinşi de poliţiştii de frontieră din Oraviţa în cadrul mai multor acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de graniţă. De această dată, grupul prins era format din 31 de persoane.

„În jurul orei 04.30, poliţiştii de frontieră au depistat, în apropierea localităţii de frontieră Vărădia din județul Caraș-Severin, un grup de 31 cetățeni străini, care nu îşi justifica prezenţa în zonă, persoanele fiind preluate şi transportate la sediul instituţiei pentru cercetări”, transmite Poliţia de Frontieră.

Transfugii sunt cetăţeni din Irak și Siria (13 bărbați, 7 femei și 11 minori). Cel mai tânăr are doar 1 an, iar cel mai în vârstă 33. Grupul venea din Serbia şi încerca să ajungă în vestul Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.