Au trecut mai puține zile decât încap într-o săptămână de când a pornit cel mai nou sistem de transport în comun în Timișoara. Celebrele vaporașe ce au făcut atâtea valuri în dezbaterile politicienilor, și au pornit atât de greu din motive birocratice, sunt într-un fericit final de a face valuri chiar pe apa canalului.
Opiniile au fost la început împărțite, după cum este și lumea. Unii vedeau ca un fapt extraordinar și o mare reușită, dar au fost și sceptici (poate fără fond) ai ideii. Pentru a putea da o imagine exactă a navigației pe Bega, ca transport în comun pentru cei ce se deplasează cu treabă prin oraș sau pur și simplu navetiști ce merg la servici, dar și cei ce doresc doar o plimbare de destindere, am încercat și noi cei din redacția Banatul Azi să vedem la fața locului noua minune.
Se pare că rezultatele sunt peste așteptări după doar o scurtă perioadă.
Pasagerii deja au început să cunoască stațiile și așteaptă la debarcadere.
În cursul zilei, pe la amiază, cam jumătate de navă era plină, dar nu la o oră de vârf.
După cum spune o doamnă ce vinde bilete pentru vapor „…după amiază când iese lumea de la lucru este întotdeauna plin. Suntem în postura de a refuza unii călători, pe care-i rugăm de înțelegere, dar nu ne permite regulamentul să îmbarcăm peste capacitatea de 50 de locuri. Toată lumea obligatoriu trebuie să stea pe scaune. Nu putem admite locuri în picioare din motive de siguranță!”
Tot dânsa a observat deja călătorii ce încep să devină fideli. În fiecare dimineață sunt doi tineri ce merg cu vaporul. Cel mai junior din ei este elev undeva în centru și merge două stații cu nava. Are gratuitate, deci nimeni nu câștigă nimic pe moment. Dar se dezvoltă o nouă mentalitate a mersului ecologic și fără blocaje la viitoarele generații. Al doilea pasager, ce nu a lipsit nici o zi face patru stații zilnic până la locul de muncă în amonte și după masa se întoarce la vale tot cu nava.
Un student ce merge la Universitatea de Medicină ne povestește că face cam la fel de mult cu vaporul ca și cu mașina părinților sau cu tramvaiul. Ca timp e același lucru. Dar nu se compară cu confortul (sau mai bine zis înghesuiala) din tramvai sau autobuz. E mult mai liniște, se evită blocajele de la semafoare și nervii din trafic. Ne mărturisește cu umor că singura lui apăsare este să nu adoarmă în zumzetul motorului și să ajungă mai departe până în piața Badea Cârțan!
Întregul traseul se parcurge din sudul orașului, de la podul Modoș până la Baraj (Uzina de apă) într-o oră și zece minute cu oprire în nouă stații de pe traseu. Majoritatea acestora se află în dreptul podurilor cunoscute. Nu se merge cu viteză prea mare. Circa 12 kilometri pe oră și obligatoriu se reduce la cinci kilometri sub poduri sau la întâlnirea cu alte nave sau cu bărcile de agrement, ori cu caiacele și shifurile sportive. Nici nu și-a propus nimeni să bată vreun record. Dar este la fel de adevărat că nu sunt semafoare, bariere sau gropi în drum ce trebuie ocolite. Deci, pentru cine are traseu în jurul canalului nu iese deloc mai rău. Dacă se ține cont și de prețul absolut modic de doar un leu un bilet este cel mai ieftin și comod transport. Dar este nevoie și de un timp de acomodare al pasagerilor cu orarul de funcționare și cu locurile de îmbarcare.
Ce interesant, in Venetia mai must de jumatate dintre pasageri stau in picioare si nu este nici o problema. probabil canalul Bega este mult mai „nesigur” decat Adriatica.