Noul corp al Spitalului de Copii din Timișoara va fi deschis abia în 2024 FOTO

144

Noul corp al Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara va fi deschis abia în 2024. Asta spune viceprimarul Ruben Lațcău, care a fost, vineri, pe șantier pentru a vedea cum stau lucrurile.

Constructorul spune că lucrarea este gata în proporție de 90%, dar unele lucrări nu au fost cuprinse în contractul inițial și acum se așteaptă o nouă licitație pentru acestea. După ce clădirea va fi gata, urmează dotarea unității sanitare. Aparatura costă 20 de milioane de euro și finanțarea ei se va face prin PNRR. Abia apoi spitalul nou poate fi deschis.

Şantierul la Spitalul de Copii din Timişoara a demarat în 2014, după ce o clădire care adăpostea două secţii ale spitalului, laboratorul şi secţia TBC, a fost retrocedată, iar pacienţii şi medicii, cu tot cu aparatură, au fost evacuaţi. Constructorul câştigător a fost firma Prompt din Timişoara, care s-a angajat să facă lucrarea cu 10,5 milioane de euro. Bani au venit şi de la Guvern, 5 milioane de lei, iar în bugetul Primăriei Timişoara au fost rezervaţi 25 de milioane de lei pentru finalizarea lucrărilor în 2016.

Totul a decurs bine până la începutul anului 2016, când şantierul a fost abandonat, iar lucrul oprit. Abia în 2017 s-a deblocat situația și aum lucrurile merg bine. Deschiderea noului spital va fi făcută pe etape, întrucât, desi clădirea va fi gata, urmează dotarea cu aparatură medicală. La final, totul va costa 50 de milioane de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.