Noua Dreaptă: „Locul imigranţilor este în ţările lor de origine”. Partidul de extremă dreapta cere gard cu Serbia

117

Partidul de extremă dreapta Noua Dreaptă cere Guvernului Cioloş ridicarea unui gard de sârmă ghimpată pe toată lungimea graniţei ţării noastre cu Serbia. Asta pentru a opri un eventual val de migranţi să pătrundă în România.

Intrarea celor 60 de migranţi în judeţul Timiş, din Serbia, în 16 ianuarie, i-a pus pe jar pe extremiştii de la Noua Dreaptă. Aceştia consideră că singura cale de a-i opri pe refugiaţi să intre în România este un gard, asemănător cu cel ridicat de autoirtăţile maghiare, anul trecut, la graniţa lor cu Serbia.

„În acest moment graniţa Serbiei cu România devine poarta de intrare în spaţiul Uniunii Europene şi cerem Guvernului Cioloş ridicarea unui gard, asemănător cu cel ridicat de vecinii maghiari, pe toată distanţa frontierei terestre a ţării noastre cu Serbia. Un astfel de gard, cu rol de protecţie, va descuraja grupurile de imigranţi care se pregătesc să pătrundă ilegal în ţara noastră. Îndeosebi în urma recentelor atentate teroriste de la Paris şi Istanbul, precum şi a atacurilor sexuale împotriva femeilor creştine din Germania şi alte ţări europene, în care atacatorii s-au dovedit a fi imigranţi musulmani recent sosiţi în ţările respective, statul român are ca prima obligaţie să-i apere pe români de terorism, crime şi violuri şi să le garanteaze siguranţa!”, transmite Partidul Noua Dreaptă.

Reprezentanţii Noua Dreapta susţin că acest gard este necesar nu neaparat pentru a ţine departe refugiaţii care fug din calea conflictelor, ci a migranţilor care vin din alte ţări.

De asemenea, o eventuală ameninţare teroristă ar fi evitată, spun extremiştii români, odată cu închiderea graniţelor.

„Dincolo de faptul că majoritatea celor 60 de imigranţi nu provin din Siria sau din alte zone de conflict, ci din state precum Maroc, Pakistan sau Somalia, reamintim că orice refugiat care doreşte să intre în România trebuie să solicite azil. Locul imigranţilor este în ţările lor de origine, unde trebuiesc repatriaţi în condiţii de siguranţă şi demnitate”, mai spun reprezentanţii Noua Dreaptă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.