Nou record de îmbolnăviri cu coronavirus, în ultimele 24 de ore. Peste 30 de noi cazuri și în Timiș

268

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat joi alte 777 de cazuri noi de COVID-19 confirmate în ultimele 24 de ore, astfel că totalul a ajuns la 35.003. Și în Timiș situația este din ce în ce mai alarmantă, după ce s-au înregistrat 34 de noi cazuri!

Județul Arad raportează 743 de infectări de la debutul pandemiei, iar Caraș-Severinul 135. De asemenea, 19 persoane au decedat, la nivel național, bilanţul ridicându-se la 1.971, doin dintre morți fiind din Timiș.

”În intervalul 15.07.2020 (10:00) – 16.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 19 decese (14 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brașov, Constanța, Galați, Harghita, Mehedinți, București, Neamț, Prahova, Suceava, Timiș și Vâlcea.

Numărul pacienţilor cu test pozitiv care au fost externaţi la cerere a ajuns la 757. Numărul infectărilor din România ajunge la 35.003, iar a vindecărilor la 24.335.

LĂSAȚI UN MESAJ