Noi imagini de groază, într-un spital județean. „O altă cocină!”

134

Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, marți, la DNA Iași, o plângere penală împotriva managerului Spitalului Județean din Iași, Ion Bârliba, pe care îl acuză de mai multe fapte de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, inclusiv achiziție de aparatură la prețuri supraevaluate pentru spital. Emanuel Ungureanu a publicat și imagini din curtea Spitalului Județean din Iași, pe care îl descrie ca „o altă cocină din România”.

Emanuel Ungureanu, care este vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaților, a sesizat marți DNA Iași „cu privire la anumite aspecte care s-ar putea constitui în fapte de natură penală comise de managerul Spitalului ‘Sfantul Spiridon’ din Iași, Ioan Bârliba, alți funcționari din Comitetul Director al acestui spital dar și funcționari ai Ministerului Sănătății care au avut atribuții directe privind modul în care se desfășoară construirea și dotarea noii secții de Chirurgie Plastică și Reconstructivă-Centru de Mari Arși-Iași din cadrul aceluiași spital”.
Imagini din curtea Spitalului Județean din Iași, publicate de Emanuel Ungureanu. „O altă cocină din România! Patronul politic al acestui focar de infecție este nimeni altul decât deputatul din Comisia pentru Sănătate din Camera Deputaților, Petru Movilă. El îl susține pe actualul, fostul și eternul manager al acestei bombe biologice, numele lui este Ioan Bârliba”, a scris Emanuel Ungureanu, în descrierea imaginilor.
VIDEO, aici!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.