Noaptea Campusului Deschis la Universitatea Politehnica Timișoara

108

„Nu aștepta răspunsurile, caută întrebările”

Știința, arta și tehnologia își deschid porțile la NOAPTEA CAMPUSULUI DESCHIS, parte din Noaptea Cercetătorilor Europeni: timișorenii redescoperă „DE CE-urile” generației noastre.

Noaptea Campusului Deschis este un eveniment organizat de platforma de regenerare socială, culturală și urbană – UPT Campus Creativ. Evenimentul este o invitație către publicul larg de a cunoaște și de a descoperi știința la intersecție cu arta, tehnologia, arhitectura și cultura, prin conferințe, ateliere și expoziții desfășurate în incinta campusului Universității Politehnica Timișoara.
Pe 29 septembrie 2023, timp de o seară, în intervalul 19:00 – 01:00, campusul Universității Politehnica Timișoara va deveni gazda unui spațiu multidisciplinar, unde oameni de toate vârstele sunt încurajați să caute „întrebările” importante ale generației noastre, fie că este vorba de inteligență artificială, microcalculatoare, robotică, producție sau chimie.
Evenimentul se aliniază demersului bine cunoscut „Noaptea Cercetătorilor Europeni”, o inițiativă de a prezenta știința publicului larg, dar de data aceasta într-un context inedit, aducând-o mai aproape de curioși folosind arta, tehnologia și arhitectura.
Noaptea Campusului Deschis este un nou eveniment creat de Campus Creativ UPT, de pus pe agenda activităților care merită explorate în programul „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”.
Noaptea Campusului Deschis se desfășoară sub înaltul patronaj al Parlamentului European, fiind unul din cele 2 evenimente din cadrul programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023”, care beneficiază de sprijinul moral al Parlamentului European, patronajul fiind acordat unui număr limitat de manifestări necomerciale.
„Noaptea Campusului Deschis este materializarea dezideratului proiectului UPT Campus Creativ, acela de a strânge comunitatea în campus să descopere, să învețe, să dezbată și să se simtă bine. E ocazia de a prezenta știința altfel, de a arăta timișorenilor și turiștilor ce se întâmplă în campusul nostru, lucrurile pe care le cercetăm, pe care le creăm și modul în care toate se împletesc cu știința. Acesta e unul dintre evenimentele importante ale acestui an în care dăm înapoi comunității ce știm, le oferim întrebări le care poate nu s-au gândit și îi invităm să petreacă noaptea într-un mod cu totul aparte”, spune Alex Luca, coordonatorul proiectului Campus Creativ.
Descoperă DE CE-urile generației noastre
La Noaptea Campusului Deschis, timișorenii vor avea ocazia să participe la o serie amplă de activități și să parcurgă trasee inedite prin campusul universitar. Aceștia sunt încurajați să exploreze facultățile UPT alegând unul dintre cele 3 deschise publicului: Știință, Artă sau Comunitate.
Printre principalele atracții de care se vor putea bucura vizitatorii de toate vârstele se numără:
1. Traseul Știință – acesta include Noaptea Laboratoarelor Deschise – 22 de laboratoare din cadrul UPT unde vizitatorii pot afla mai multe despre UPT Racing Team, Bicicleta cu hidrogen, game development, ingineria traficului și alte domenii care vor susține viitorul tech al României; Science & Wine – povești despre Inteligență Artificială la un pahar de vin, alături de cercetătorii UPT;
Știință la miezul nopții: prezentări ale unor reputați cercetători internaționali, cum ar fi Mihaela Zăvolan – profesor de biologie computațională și a sistemelor la Biozentrum al Universității din Basel, lider al Institutului Elvețian de Bioinformatică și Adam Somlai-Fischer – arhitect și designer de interacțiuni cofondator Prezi. Pe traseul ȘTIINȚĂ vizitatorii se pot bucura și de alte experiențe imersive care le vor suscita curiozitatea.
2. Traseul Artă – unde vizitatorii pot explora Expoziția din programul Bright Cityscapes: „Atlas of Distances” – lucrările a nouă studenți locali și internaționali;
Expoziție MV Sci-Art: Porous Matter – lucrări realizate de artiști împreună cu cercetători din UPT și Norvegia; THE FACE: instalație interactivă care aduce în discuție modul în care imaginea oamenilor se reflectă în mediul online în era digitală. Traseul ARTĂ va avea și alte atracții care să stârnească imaginația, curiozitatea și dorința de explorare a vizitatorilor.
3. Traseul Comunitate – în cadrul campusului pregătim o zonă de relaxare creată cu sprijinul Tazz, Pavilioanele Facultății de Arhitectură care vor putea fi explorate, ateliere de sănătate emoțională și mentală, dar și o zonă de chill cu food trucks, muzică și alte spații care să ofere momente memorabile în cadrul evenimentului.

Despre Campus Creativ:
Campusul Universității Politehnica din Timișoara devine în perioada iulie – decembrie 2023 o platformă de regenerare socială, culturală și urbană. UPT Campus Creativ aduce în atenția publicului un program cu un impact semnificativ pentru viața studenților și a întregii comunități universitare, dar și pentru comunitatea Timișoarei.
1380 studenți, 60 tineri cercetători, 130 cadre didactice universitare, 50 de specialiști și experți invitați, 200 elevi, 50 cadre didactice din preuniversitar și 10 parteneri de proiect vor fi implicați în acest proiect de pionierat care va găzdui expoziții, evenimente, ateliere, intervenții urbane și artistice.
Noaptea Campusului Deschis este un eveniment organizat de UPT și Liga AC, parte din Timișoara Capitală Culturală 2023, sub înaltul patronaj al Parlamentului European. Un eveniment powered by George/ BCR, supported by inEdu, CCOC UPT, CoderDojo Timișoara, Asociația OneSource, EUDRES, Nokia, Spotlight Heritage, Lights On și alături de Vitesco și TE – curiosity partner.
Proiectul Campus Creativ face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.