17.1 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Nicu Covaci, umilit de ,,înaltele” foruri muzicale ale patriei!

Nicu Covaci, fondatorul legendarei trupe Phoenix, care va împlinit, în aprilie, vârsta de 76 de ani, nu a fost primit nici acum în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Nicu Covaci a încercat de mai multe ori să intre în rândul artiștilor care fac parte din Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), pentru ca opera să fie protejată și recunoscută. Au fost mai mulți ani de procese atât cu UCMR, cât și cu Centrul Național al Cinematografiei și cu Electrecord pentru pretinse drepturi de autor de pe urma muncii sale.

Recent, Nicu Covaci a fost anunțat că nu a reușit să întrunească punctajul necesar admiterii în Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, ca atare a fost respins ca membru al UCMR.

Stimate domnule Nicole Covaci. Vă informăm prin prezenta că Biroul Secției de muzică jazz/pop al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România s-a întrunit în ședință și a analizat lucrarea scrisă pe care ați susținut-o în cadrul probei de examen profesional, solicitat candidaților care nu au studii superioare de specialitate. Lucrarea realizată de Dvs. a fost evaluat cu media de 7.60, ceea ce o plasează sub media de promovare (8.00), conform Regulamentului privitor la admiterea în UCMR. În conformitate cu Statutul și Regulamentul UCMR, Biroul Executiv a dispos informarea DVS. cu privire la neadmiterea solicitării de a fi primit ca membru al UCMR”, se arată în informarea semnată de Nicole Gheorghiță, vicepreședinte UCMR, în 13 martie 2023.

Mai mulți muzicieni au luat apărarea lui Nicu Covaci, inspirație și model pentru generații de muzicieni. Printre ei, și folkistul bucureștean Florentin Milcof.

A scris prima dumnealui piesă în 1964. Acum aproape 60 de ani. Dacă nu mă înșeală <biblioteca>, acum vreo 60 de ani era membru fondator al primei trupe de ghitare electrice din România. Se numea Sfinții.

Acestui om cu această carte de vizită i s-a comunicat printr-o hârtie acum două zile de către UCMR că nu a trecut examenul de admitere în respectiva instituție care se numește Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, hârtie semnată de un anume domn Nicolae Gheorghiță. Păi bine, mă Ghiță, pe la tine la portiță a ajuns <Mugur de fluier>? Sau altele? Peste sută, ne zice domnul Covaci în interviu.

Tot respectul pentru numele celor din biroul jazz/pop, dar oare chiar așa ar trebui să fie? Și întreb, cu tot respectul, pe domnii Tiberian, Natzis, Tudor, Gavrilă și toți ceilalți.

Și mai fac următoarea comparație. Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a conferit titlul de SIR unui „lăutar” conform DEX-ului limbii române, citez: <pentru servicii extraordinare aduse imperiului britanic în activitatea artistică>, domnului Paul McCartney – care conform DEX-ului limbii române, cum spuneam, neștiind note, poate fi trimis la colțul infamiei și declarat lăutar; nu că ar fi în sine o problemă în a fi lăutar, ci pentru că e o problemă de generații în mentalul colectiv românesc, cu această titulatură trimisă în peiorativ, în derizoriu, în spațiul mioritic, dar asta e altă treabă…

Ceea ce vroiam să spun este că dumnealui, Paul McCartney, nu numai că n-a trebuit să dea examene de admitere pentru a se califica drept compozitor, dar a mai fost recunoscut și a primit toate onorurile statului britanic la cel mai înalt nivel, pe când la noi, unul dintre autenticii Paul McCartney de România, respectiv domnul Nicolae Covaci, pentru 40 de sutimi nu reușește după 60 de ani de activitate să treacă examenul de admitere la UCMR…

Ce i s-a întâmplat lui Nicolae Covaci alaltăieri e despre fiecare dintre voi(noi). Și i se va întâmpla și viitorului Nicolae Covaci poimâine, dacă nu schimbăm ceva în mentalitatea colectivă azi. Iar asta mi se pare cel mai grav”, a scris Florentin Milcof pe pagina sa de Facebook.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=618967093561324&set=a.124181123039926

Sursa: https://adevarul.ro

1 COMENTARIU

  1. Timișoreanul Covaci, cred ca merita sa devina Doctor Honoris Causa, al Universității de Vest, care cred ca este in măsură sa aprecieze cum se cuvine activitatea desfășurată de-a lungul întregii sale cariere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cele mai interesante variații ale jocului de poker din toată lumea

Pokerul, cu multiplele sale variații, este un joc apreciat în întreaga lume, fiecare cultură adaptându-l conform tradițiilor și preferințelor locale. De la vibrantele cazinouri...

Competiție de bodybuilding în premieră în România, întâlniri cu Iepurașul, premii și distracție, toate la Iulius Town Timișoara

Iepurașul de Paște este personajul principal al acestei perioade și, evident, a ajuns și în Iulius Town Timișoara. Astfel, toți vizitatorii sunt invitați...

Citește și :