Nicolae Robu și Doru Cojan îmi datorează 500 de lei

1422

Nu vă speriați, nu i-am împrumutat nici pe primarul Timișoarei, nici pe Șeful Poliției Locale. Pur și simplu, acum câteva zile, am primit o amendă pe care o socotesc abuzivă și, ca atare, nu doresc să o plătesc. O amendă ai cărei autori morali sunt, în opinia mea, domnii Nicolae Robu și Doru Cojan.

Dar să vedem mai îndeaproape despre ce caz e vorba și cum Poliția Locală pare că ne vânează pe noi, timișorenii, ca pe șobolani. Cam cum fac „localii” din Piața Unirii cu bicicliștii, de-a valma, indiferent dacă pe bicicletă se află un tembel agresiv sau un amabil pensionar.

Locuiesc pe o stradă ce se termină în fund de sac, din apropierea Complexului Studențesc. Nu are niciun rost să vă povestesc că, în anumite seri, locatarii sunt nevoiți să parcheze la două-trei străzi distanță. Asta se întâmplă cam peste tot în Timișoara când studenții sunt la studii. În aceste condiții, lumea folosește toate pentru parcare toate spațiile, inclusiv cele care, teoretic, ar fi dedicate spațiilor verzi. „Spații verzi”, vorba vine, fiindcă municipalitatea orașului nu a mai semănat acolo nici măcar păpădii. Iar iarba nu mai crește de ani buni fiindcă, pur și simplu, lumea parchează acolo cu jumătate din vehicul.

Ați ghicit, exact așa cum am parcat și eu. Exact așa cum parchează toată lumea de când un loc de parcare e ca la extragerea loto. Dar, fiindcă o persoană a telefonat la Poliția Locală pentru a se plânge, polițistul a venit și a pus amenzi pe toate mașinile. O să spuneți că am încălcat legea și merit amenda. Poate că sunt vinovat, dar am câteva argumente care pot fi nu doar circumstanțe atenuante, ci, mai ales, un îndemn spre reflecție despre un anume tip de abuzuri ale Primăriei și ale Poliției Locale. În primul rând, câtă vreme Primăria a refuzat, fără motiv, acum 2 ani, cererea Asociației de Locatari de a restricționa circulația, oprirea sau staționarea autovehiculelor pe strada înfundată, avem o primă discriminare. Să nu uit, înainte de 1989, accesul era permis doar locatarilor. În al doilea rând, câtă vreme legea nu permite construirea unui imobil cu mai multe apartamente fără amenajarea spațiilor de parcare, iar în cazul blocurilor vechi, Primăria ne amendează în draci, avem o a doua discriminare. În al treilea rând, de ce dracu Poliția Locală aplică amenzi pentru parcarea în așa-numite spații verzi pe care, de zeci de ani, Primăria le-a lăsat de izbeliște? În al patrulea rând, o asemenea aplicare mecanică a legii arată nu doar o stupiditate milițieneacsă — de care speram să fi scăpat —, ci și  o formă discreționară de aplicare a ei. (În paranteză fie spus, polițistul care a făcut efortul de a ne aplica amenda a trecut pe lângă un delușor de gunoi menajer și stradal de la colțul străzi, dar și pe lângă mormane de crengi de la furtună.) În fine, foamea grotescă de amenzi a Poliției Locale arată clar că suntem vânați ca și cum Domnul Cojan ar avea un plan cincinal de amenzi.

Cred că toți timișorenii care au fost amendați anapoda ar trebui să se constituie într-o asociație și să dea în judecată cele două instituții! Pentru ca cei din fruntea lor să priceapă că Legea are nu doar Literă, ci și Spirit!

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ