Nicolae Robu, despre amenda primită de Colterm: Această amendă reprezintă, de fapt, începutul sfârşitului

168

Fostul primar al municipiului Timişoara, liberalul Nicolae Robu, a reacţionat pe pagina sa de Facebook, după ce Primăria Timişoara a pierdut procedul în care a contestat amenda de aproape 107 milioane lei (aproximativ 21 milioane euro) de la Administrarea Fondului de Mediu, pentru neachiziţionarea de certificate de poluare. Robu spune că această amendă, la care se adaugă alte datorii ale companiei de termoficare Colterm, reprezintă ”începutul sfârşitului”.

”Amenda de 21 milioane euro adusă de dl Fritz prin necumpărarea la timp certificatelor de CO2 a fost consfinţită de Curtea de Apel Timişoara!!! De aici trebuie să plece orice discuţie despre Colterm, pentru că această amendă reprezintă, de fapt, începutul sfârşitului! În timp ce eu am ţinut Colterm la acelaşi nivel al datoriilor pe care l-am moştenit, deşi am plătit din ele sume imense -penalităţile le-au crescut la loc!- şi am investit enorm în retehnologizare -330 milioane lei!-, dl Fritz, fără a investi un leu, în primele 9 luni de când a ajuns Primar a creat datorii noi de 240 milioane lei (între timp, presupun că ele au crescut)!”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.
Potrivit  lui Nicolae Robu, datoriile Colterm sunt:

– 107 milioane lei amenda pt certificatele de CO2
– 31 milioane lei către ANAF
–  60 milioane lei necesarul pt plata certificatelor pt care s-a primit amenda, care, dincolo de amendă, oricum trebuie cumpărate
– 12 milioane lei facturi EON
– 20 milioane lei facturi furnizori cărbune
– 10 milioane lei facturi furnizori diverşi
 În total, 240 milioane lei.
”Pentru a avea tabloul complet, mai adaug că eu am lăsat în implementare proiectul pe fonduri europene de 150 milioane lei de schimbare a 30 Km de conducte, proiect cu care dl Fritz se laudă fără ruşine, fără ca el să aibă cel mai mic merit (unii îmi reproşează că nu l-am pornit mai devreme; răspunsul este: abia acum au fost disponibile fondurile europene pt aşa ceva). Între timp Certificatele de CO2 costă cu cel puţin 3 milioane euro mai mult decât dacă ar fi fost cumpărate la timp, iar preţul gigacaloriei la abonat a fost dublat de dl Fritz începând cu 1 Ianuarie 2022”, a mai scris Robu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.