Nicolae Robu, apel disperat către deputați să modifice Legea Sportului

312

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, este nemulțumit de felul în care Legea Sportului este promovată în Parlament și atrage atenția că, în actuala formă, aceasta este nefuncțională.

Edilul a publicat, pe pagina sa, un apel către deputați de a funcționaliza respectiva prevedere legislativă.

”APEL CĂTRE DEPUTAȚI
PENTRU FUNCȚIONALIZAREA LEGII SPORTULUI

Am aflat că legea de aprobare a OUG nr. 38 / 2017 prin care s-a amendat Legea nr. 69 / 2000 -Legea Sportului este pe rol în Camera Deputaților, după ce a trecut de Senat. Principala modificare ar viza cota parte din bugetul local alocabilă pentru finanțarea sportului, care nu va mai fi plafonată la 5%.

Oameni buni, nu asta este problema!!!

Degeaba se ridică sau chiar dispare acel plafon, autoritățile publice locale n-o să poată da un ban către nicio structură în care sportivii sunt salariați, pt că A DA ÎNSEAMNĂ AJUTOR DE STAT, așa cum puteți citi în răspunsul primit de Primăria Timișoara de la Consiliul Concurenței!

Exceptați de la incidența regulilor ajutorului de stat structurile sportive de tip ong indiferent dacă sportivii lor sunt salariați sau nu și cele reprezentând părți intrinseci ale municipalităților, cu ordonare terțiară de credite, iarăși indiferent dacă sportivii lor sunt salariați sau nu! Dacă faceți asta, sportul românesc de performanță are o șansă de renaștere. Dacă nu faceți asta, Legea nr. 69 / 2000 -Legea Sportului, actualizată cu OUG nr. 38/2017 rămâne caducă în raport cu sportul de performanță!

FAC CUNOSCUT CĂ, ÎN CAZUL ÎN CARE APELUL MEU ÎNTRU BINELE SPORTULUI ROMÂNESC NU SE IA ÎN CONSIDERARE, VOI SESIZA CONSILIUL CONCURENȚEI SĂ CALIFICE PRIN ÎNȘTIINȚĂRI NOMINALE DREPT AJUTOR DE STAT FINANȚAREA DE LA BUGETELE LOCALE A TUTUROR CLUBURILOR DIN ROMÂNIA CARE PLĂTESC SPORTIVILOR SALARII, NU NUMAI A CLUBULUI ACS POLI TIMIȘOARA! PENTRU CĂ TRĂIM ÎN ACEEAȘI ȚARĂ ȘI NU ESTE NORMAL CA UNUL ȘI ACELAȘI LUCRU SĂ FIE PERMIS LA UNII ȘI INTERZIS LA ALȚII, ÎN SPEȚĂ LA TIMIȘOARA!

P.S. Remarcați cât de gravă este situația, pe pagina 2, rândurile 1-10, unde se spune că „NU DOAR FINANȚAREA NERAMBURSABILĂ POATE IMPLICA AJUTOR DE STAT, CI ȘI ORICE FACILITATE ACORDATĂ DE AUTORITĂȚILE LOCALE / CENTRALE, CA DE EXEMPLU EVENTUALE SCUTIRI DE LA PLATĂ […] PENTRU INFRASTRUCTURA UTILIZATĂ ETC”, a scris Robu pe rețeaua de socializare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.