Nesimțirea se vede pe marginea drumurilor. O demonstrează cantitatea uriașă de deșeuri adunată de angajații și voluntarii de la Consiliul Județean Timiș de pe lateralele șoselelor timișene.
„11 tone de deșeuri, 500 de km de drumuri igienizate! Campania de curățenie de toamnă pe drumurile județene a ajuns la final. Consiliul Județean Timiș a organizat o campanie de colectare a deșeurilor de pe drumurile județene, cu implicarea primăriilor și cetățenilor care au semnalat apariția unor aglomerări de gunoaie atât de-a lungul drumurilor, cât și în parcărilea cestora.
Programul de curățenie s-a desfășurat în perioada 11 – 29 octombrie, în cele aproape 3 săptămâni, fiind colectate tone de deșeuri. Acțiunea a acoperit cele mai circulate drumuri județene ce străbat orașele și municipiile, totalizând 518 km din totalul de 1300 km administrați de Consiliul Județean”, a transmis CJ Timiș.
În sprijinul voluntarilor și angajaților a venit și o companie din județ care a donat 10 seturi a câte 150 de saci menajeri cu capacitatea de 160 litri, saci care au fost puși la dispoziția celor care au adunat deșeurile.
Acțiunea a avut un impact pozitiv, dar a înregistrat și evenimente neplăcute, povestesce cei implicați.
„În timp ce echipele CJ Timiș adunau deșeurile abandonate pe marginea drumurilor județene, doi cetățeni au venit să arunce saci întregi de gunoaie chiar în locațiile curățate. Unul a fost surprins între Peciu și Giulvăz și altul între Ciacova și Jebel. În cadrul aceleiași campanii, membrii unei echipe CJ Timiș aproape au fost luați la bătaie, după ce au atras atenția unor persoane într-un caz asemănător celor prezentate mai sus”, mai aflăm de la CJT.
Marginile drumurile din Timiș sunt acum curate. Însă pentru cât timp?


