Nelu Tătaru: Întreaga Europă se pregăteşte de valul trei, cred că nici noi nu o să scăpăm de acest val

142

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru afirmă că întreaga Europă se pregăteşte de al treilea val al pandemiei COVID-19 şi, în opnia sa, nici România nu va scăpa de acesta. „Cred că privim altfel valul trei care se preconizează că va veni, dar din punct de vedere al precauţiilor, ar trebui să rămână aceleaşi”, consideră el.

„Întreaga Europă se pregăteşte de valul trei, cred că nici noi nu o să scăpăm de acest val, dar depinde de noi cum trecem valul. Rămân aceleaşi restricţii, rămân aceleaşi precauţii, suntem într-un sezon în care avem un vaccin, am vaccinat grupa 1, suntem la grupa a doua populaţională, avem un personal medical care în proporţie de 90-95% s-a vaccinat, avem o scădere a infecţiilor în spitale la personal cu 87%, cred că privim altfel valul trei care se preconizează că va veni, dar din punct de vedere al precauţiilor, ar trebui să rămână aceleaşi”, a declarat, miercuri seară, Nelu Tătaru, la B1 Tv.

„Avem, în acest moment, în schimb, mai multe activităţi reluate, printre care şi şcoala, şi deci mobilitatea în toate aceste activităţi trebuie să fie un factor de care să avem mare grijă”, a adăugat Tătaru.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.