Neînțelegeri între membrii Consiliului Județan Timiș. Dacă unii nu sunt de acord, alții nu știu să formuleze ceea ce vor de fapt

97

Proiectul de hotărâre privind aprobarea neexercitării dreptului de preemțiune din partea Județului Timiș asupra intențiilor de înstrăinare a unor imobile cu altă destinațe, decât cea de locuințe, a adus mari controverse și discuții aprinse între consilierii județeni.

Considerăm că este în interesul județului Timiș ca aceste imobile să fie aduse în patrimoniul Consiliului Județean. Vreau să mențioez că am avut discuții și cu colegii de la Patrimoniu, însă aceștia nu au ajuns pe teren să vadă imobilul respectiv. Nu am mai avut astfel de oportunități, ca la o sumă mică și un imobil generos ca spațiu, să putem să îl achiziționăm. În mandatul de anul trecut vorbeam despre faptul că la secția din Freidorf a Bibliotecii Județene, sunt volume și documente spuse degradării, din cauza locației. Propun ca imobilul de pe bulevardul Carol să ajungă în patrimoniul județului după evaluările necesare, demarate, a spus consilierul județean Liviu Cocean de la PNL.

Deși consilierul Liviu Cocean a fost întrebat și în ședința anterioară a plenului, despre soluțiile posibile, de achiziționare a spațiilor imobiliare vizate, acesta nu a venit nici de această dată cu o propunere concretă. Mai mult decât atât, nu a mers nici pe teren să vadă despre ce locație este vorba, cu exactitate, și ce se poate face. Motiv pentru care a fost amânat proiectul, până astăzi.

Amânarea acestui proiect a avut loc tocmai pentru evaluarea imobilului, ca toți cei care sunt implicați și vor ca acesta să facă parte din patrimoniu, să aibă cunoștințe amănunțite asupra acestuia.

Spațiile insuficiente deținute de Consiliul Județean Timiș își pun amprenta asupra instituțiilor, precum problemele vizate de Biblioteca Județeană.

Este vorba despre spațiul de pe strada Războieni nr 2. din Ronaț, unde din 2007, când s-a evacuat din Bastion, au fost depozitate aproximativ 60% din fondul secției de documentație. Spațiul respectiv, fosta școală nr. 11 a fost dat în administrarea Consiliului Județean pe o perioadă de 5 ani de zile, întrucât Minsuterul Educației a stabilit această perioadă. Acum, Consiliul nu justifică să mai facă investiții. Partea spre Zănoaga a fost renovată, dar nu putem finaliza deoarece mai bine de jumătate din clădire nu este renovată, declară un reprezentant al Bibliotecii Județene.

Domnule Cocean, mă așteptam să aveți o fundamentare bine stabilită, pe care să o susțineți astăzi. Acesta a fost motivul principal pentru care am amânat acest proiect. Această fundamentare, din punctul meu de vedere, dat fiind faptul că nu s-au făcut nici un fel de diligențe, lipsește, a spus vicepreședintele al CJT, Roxana Iliescu.

În apărarea colegului său, Liviu Cocean, consilierul Adrian Pășcuță a spus: Doamna vicepreședintă, mă surprinde puțin poziția dumneavoastră. Am crezut că sunteți deranjată și nemulțumită de activitatea Executivului pe care îl conduceți. S-a stabilit foarte clar în precedentul plen faptul că noi, cei din comisia de urbanism, împreună cu reprezentanții Executivului, vom merge să analizăm la fața locului situația. Din discuțiile pe care le-ați avut cu subalternii dumneavoastră ce a ieșit?

Vicepreședintele CJT, Roxana Iliescu, nu a apucat să își exercite dreptul la replică, fiind întreruptă de consilierul Adrian Pășcuță. În cele din urmă, nici colegul Liviu Cocean nu a știut să explice clar amendamentul, urmat să fie supus la vot. Proiectul a fost votat de către 21 de consilieri, însă nimeni nu a înțeles dacă proiectul a fost aprobat sau nu.

LĂSAȚI UN MESAJ