Ne vom mai bucura de vremea călduroasă foarte puțin timp. Când vin ploile în Banat

770

Începând de sâmbătă şi până la sfârşitul săptămânii viitoare, vremea se va răci în toată ţara, iar temperaturile pe timpul zilei nu vor depăşi 23 de grade, în timp ce noaptea, minimele vor ajunge până la 3 grade.

Ploi de scurtă durată în Banat

Până sâmbătă, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă a anului, cu temperaturi maxime de până la 28-29 de grade Celsius. După 6 mai, însă, temperaturile vor mai scădea, urmând să se înregistreze în jur de 21-23 de grade. Pe timpul nopţii, minimele vor fi de 13-15 grade Celsius, săptămâna aceasta, și mai scăzute în a doua săptămână, până la 9 grade. În ceea ce priveşte ploile, acestea vor fi de scurtă durată la sfârşitul acestei săptămâni, dar mai apoi, până în 9 mai, cantităţile de precipitații urmează să fie mai însemnate la nivel local.

Mihaela Păunescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.