Ne venim în fire… de iarbă?

80

Ca român, înțeleg: n-avem gazoane, cum n-avem autostrăzi. Ca om care trăiește în Timișoara, pricep: n-avem gazoane, cum n-avem iluminat stradal. Iar ca stabilit în Circumvalațiunii, îmi e totul clar: n-avem fir de iarbă, cum n-avem filament de wolfram, era să zic, dar… să nu greșesc! Gazonul e ca aerul în fotbal sau ca neonul în lămpile fluorescente? Greu de spus. „Venind din iarbă”, vorba lui Cornel Dinu, ar fi mai ușor. Sau venind din noroi? Dacă ar crește firele de iarbă pe noile stadioane din România ca semafoarele în Timișoara, fotbalul românesc nu s-ar mai plânge că nu mai are — e sinistru ce spun… — fir de iarbă în cap. 

Nenorocirea noastră, a celor nevenind din iarbă, e însă alta. Și ea ni se trage de la episodul „plajei” de pe „Lia Manoliu”, din urmă cu mai bine de 15 ani. Când am început să aflăm cum stă treaba cu fotosinteza, cu vopseaua ecologică (de culoare — ați ghicit! —  verde), cu aerisirea suprafeței de joc. Și am aflat, am tot aflat până am devenit „specialiști”. Cum devenim noi, neoamenii de fotbal, după ureche, frunzărind internetul și dând cu mouse-ul pe hârtie din când în când. Noi, niște naivi autodidacți. Cu un enciclopedism mai îngust ca o pistă de bicicletă trasată de primarul Timișoarei pe sârma de la circ.

Și știți cât de periculos e cel ce știe una și bună, și pe-aia, din surse îndoielnice! Fiindcă ajunge să-l roadă ca pe mine chestia cu aerisirea gazonului de pe „Ilie Oană” din Ploiești. Asta pentru că, să fiu sincer, mă doare parcă tot mai puțin de autostrăzile din apărarea lui Contra sau de lumina din ochii atacanților muntenegreni. Atât de obsedat sunt de aerisire încât mă cred umăr la umăr cu Europa. Ba chiar cu America unde, între 1962 și 1965, texanii din Huston au ridicat o „a opta minune a lumii”, Astrodome-ul, pentru Oilers-ii lor din NFL. Dar și pentru alții, printre care pentru Huston Astors din MLB, baseballiști care nu prea vedeau mingea din cauza luminii orbitoare ce pătrundea prin sticla imensului stadion multifuncțional. Sticlă care a fost vopsită. Dar cum ierbii nu-i place să umbli cu lumina vopsită, și nici cu aerul la pipetă,  gazonul a plecat într-o lume mai bună. Cel natural, desigur! Și atunci, în 1966, mai exact, a apărut primul gazon artificial, numit Astro Turf. 

Așadar, domnilor de la UEFA, când jucăm cu porțile închise, de unde aerisire pe dome-ul petroliștilor noștri?! (Valabil și pentru dome-urile altor meserii, precum cea de bucureștean, oltean sau „ardelean de Cluj”.) Și atunci, fără aerisire, de unde gazon?! 

Ne mai venim în fire? Fiindcă, știu prea bine!, cu un venit în fire… de iarbă suntem cu toții datori.

LĂSAȚI UN MESAJ